Era să lovesc un copil pe trecerea de pietoni

Da, era să o comit. Nu se întâmpla mare lucru, copilul avea viteză mai mare decât a mea, dar cu toate astea putea să fie neplăcut. Din fericire am frânat la timp. Tatăl lui a reacționat supărat și era să-mi arunce ghiozdanul în parbriz de nervi. O reacție normală și firească de altfel. Era copilul lui și dreptul lui de a traversa pe acolo.

Șocat de ceea ce era să fac, am ajuns acasă și m-am uitat pe filmare să văd ce naibii s-a-ntâmplat și să învăț ceva din asta. Ce găsesc pe filmare? Cu câteva secunde înainte să ajung eu la locul incidentului, o mașină parchează fix pe trecerea de pietoni urcată ușor pe bordură. Din mașină coboară fix tatăl de mai sus și copilul cu pricina care apare în fața mea pe trecerea de pietoni pe după mașina parcată inteligent de ta-su. Ta-su care acum era supărat că eu era să comit o ilegalitate și să nu le acord prioritate. Brusc se transformase din șofer în pieton cu drepturi. O secundă nu i-a trecut prin cap că modul în care a parcat el mașina era să ducă la rănirea copilului lui…

Revenind, ieri, în dreptul școlii, la aceeași trecere de pietoni, un polițist făcea ordine. Nu lăsa pe nimeni să parcheze/oprească în dreptul trecerii pe unde traversau copiii. Nu vă puteți imagina cu câtă ură îl apostrofau mămicile isterice, cu câtă grație îl ignorau tăticii din seria „băi țărane” și ce claxoane își lua. Cu toate astea, mare parte dintre părinții grăbiți se deplasau 10-20 de metri mai încolo unde puteau să oprească fără să încurce pe nimeni. Brusc m-am înveselit și când am trecut prin dreptul lui am dat geamul jos și i-am spus: „Îmi place ce faceți!”. S-a uitat la mine puțin nedumerit, fața i s-a înseninat, mi-a mulțumit printr-o mișcare bruscă a capului și și-a continuat munca de educare cu forța a adulților care dețin adevărul absolut și știu ei mai bine.

Sunt convins că i-am făcut o bucurie. Sunt convins că i-am dat un impuls și a ajuns acasă măcar un pic mulțumit că munca lui a fost apreciată de cineva. Mă gândesc acum la munca lor, la faptul că mare parte dintre cei care-și fac treaba nu sunt apreciați suficient. La faptul că sunt târâți de diverși mârlani în diverse coloane oficiale în drum spre frizer. La cum a murit motociclistul în coloana lu’ domn general. La faptul că nimeni nu îi mai respectă deloc, niciun pic, nicio fărâmă… nimic.

Mă gândesc să facem o treabă mișto. Mă gândesc să pornim o campanie… nu o campanie că nu sună bine… un val de atitudine sub numele „Mulțumește-i unui polițist”. Și nu e mare lucru. Când vedeți un polițist care vă unge la suflet cu ce face el, când îi vedeți că îi întorc din drum pe mârlanii care depășesc coloana, când vedeți că îi amendează pe cei care întorc pe linie continuă sau nu respectă benzile în intersecții sau orice altceva care ar duce la eliminarea șmecheriei în trafic, deschideți geamul și mulțumiți-le. Spuneți-le că apreciați munca lor și că v-au făcut dimineața mai frumoasă. Haideți să-i recompensăm măcar cu atitudinea noastră dacă altfel nu avem cum. Eu am făcut primul pas ieri. N-a fost greu. A fost chiar mișto! 🙂

politist.jpg

213 comentarii

  1. Acuma 3 zile era sa iau si eu un copil pe trecere. L-am vazut pe trotuar ma asteptam sa ajunga la trecere si sa traverseze, brusc a taiat din drumul spre trecere cu capul in telefon nu tu asigurat nu tu nimic.

    Cat despre parintii care blocheaza intersesctiile sa isi lase copii fix in fata portii de la scoala mi se pare lipsa de respect pentru restul de participanti(valabila si cand opresti fix in fata unde ai treaba desi blochezi circulatia, si apoi injuri ca vai ce trafic de cacat e in oras). Bagat politisti o perioada in zona scolilor si se vor linisti.

    Unde locuiesc am o scoala si gradinita in apropiere, si de fiecare data cand plec la munca trec pe strada respectiva, dimineata e jale, chiar e greu sa mergi 2 minute pe jos cu copilul de mana?

    Cat despre initiativa, o sustin si cu prima ocazie ma opresc sa le multumesc.

    • Nu stiu daca ai apucat sa vezi asta http://www.trafictube.ro/obisnuita-bucuresti/ (e plina de exemple de treceri de pietoni mascate) , dar fix asta ma dispera si pe mine. E totusi in sarcina Politiei sa dea amenzi pentru asa ceva pana se satura aia care o fac. Cu efortul cate unui politist pus cateodata sa faca ordine nu se rezolva mare lucru. Am multumit si eu din mers unui politist care ii punea sa se intoarca pe bivolii care mergeau pe linia de tramvai, in dreptul refugiului (erau asa multi incat ar fi fost imposibil sa-i amendeze!). Dar nu s-a intamplat decat o singura data minunea, acum se merge in mod curent asa…

    • oricat de multi ar fi fost, trebuia sa cheme alte echipe de politisti in ajutor si sa-i amendeze pana la ultimul!!

    • Alte echipaje sa amendeze o adunatura de maimute cu permis de conducere nu le pot acoperi numarul, avand in vedere numarul de politisti din operativ prezenti la noi in tara.E la fel ca in oricare domeniu nu toti medicii salveaza toti pacientii, nu toti profesorii reusesc sa ii invete pe toti elevii, asa ca de ce politistii ar putea in mod supranatural sa ii amendeze pe toti retardatii mintali?Dar si cand au ocazia se asigura ca cel putin nu o vor mai face a doua oara.#Multumesteiunuipolitist!

    • Nu am masina , nu am carnet , dar tin sa iti dau foarte mare dreptate in tot ce ai spus. Unii parinti sunt in stare sa intre cu masina in scoala si nu numai.

    • la gradinita chiar se intra cu masina in curte :))

    • Am si eu un prieten care se iesise din tura pe la 1 seara cu ochii rosii de oboseala. L-a oprit controlul, si cand a fost intrebat daca a consumat ceva bauturi si a raspuns ca doar a iesit din tura i s-a urat o seara placuta in continuare fara macar sa-l mai legitimeze. Nu sunt chiar atat de rare cazurile in care politistii se comporta cum ar trebui sa se comporte o persoana civilizata, doar ca fazele astea nu apar pe youtube…..

    • Buna Razvan. Te rog sa ma scuzi daca tonul meu va fi mai agresiv decat imi doresc. Ca pieton in majoritatea timpului, am avut parte de prea multe frustrari cauzate de mitocania soferilor grabiti. Mi s-a intamplat si mie, de mai multe ori, sa fiu claxonata sau injurata pentru ca traversam si nu ma uitam spre soferul respectiv. Dar este gresit. De ce? Este datoria SOFERILOR sa mearga cu viteza corespunzatoare, nu trebuie sa imi ceara mie explicatii de ce traversez cand traversez pe unde LEGEA ZICE CA AM VOIE SA TRAVERSEZ SI CA AM PRIORITATE.

      Mentionez ca de absolut fiecare data cand am fost claxonata sau injurata VAZUSEM masina respectiva. Vazusem de asemenea ca trecerea era vizibila. Iar daca eu am vazut masina este de bun simt ca si masina ma vazuse pe mine. Ma uitam in alta parte din diverse motive care n-ar trebui sa intereseze pe nimeni. Ma uitam in fata sau catre sensul opus sa vad daca vine vreo masina sau la partenerul de discutie sau chiar si la telefon – crede-ma insa ca fara sa-mi incetineasca mersul. Iar legislatia nu zice nicaieri ca pietonul trebuie sa priveasca soferul drept in ochi cand traverseaza prin fata masinii lui, din cate stiu eu. Zice in schimb ca soferul trebuie sa conduca PREVENTIV. Adica daca vezi o trecere de pietoni si vezi niste pietoni pe langa ea sau indreptandu-se catre ea, te poti astepta ca vor vrea sa traverseze! Deci este RESPONSABILITATEA TA ca sofer sa fii pregatit pentru aceasta situatie. Mai departe, sa te apuci sa ii injuri – in gand sau cu voce – pentru ca nu te-au lasat sa treci inainte ta tine de cei 7 ani de-acasa.

    • N-ai idee cat de atent sunt cu pietonii. De aia am si zis ca am fost socat. Copilul ala a aparut brusc de dupa masina lu ta-su. Si faptul ca am franat totusi si am evitat accidentul dovedeste ca am circulat cu viteza corespunzatoare. Cum ziceam, copilul ala avea viteza mai mare ca a mea. Ceea ce-nseamna ca mergeam extrem de incet, nu ca acel copil alerga sau ceva de acest gen.

    • Draga Mădălina, ai dreptate în ceea ce privește drepturile și obligațiile în trafic. Ceea ce nu înțeleg eu, totuși, atât în calitate de pieton cat și de șofer, este de ce și-ar pune cineva viata în mâinile altuia cu atâta detasare. Cum sa ma bazez ca ala oprește!? Dacă ma omoară sau ma schilodeste nu ma mai încălzește cu nimic ca era dreptul meu sa fiu acolo și nici măcar ca va fi pedepsit.

    • Exact asta vroiam sa punctez si eu. Eu cred ca de bun simt si de omenie tine sa ne respectam reciproc indiferent ca suntem pietoni sau soferi. Mie mi s-a intampat ca tocmai pt. ca am fost pe faza sa evit sa spulber un pieton care se strecura printre masini grabit sa prinda tramvaiul. Desi l-am vazut si desi nu aveam decat 40-50km la ora, tot a apucat ca in viteza sa se urce pe masina mea (si nu era pe trecere). Eu am apucat sa ma opresc..dar el avea o viteza mai mare ca a mea si nici nu ma vazuse….Slava Domnului nu a patit nimic..dar ..l-as fi avut pe constiinta daca il raneam…probabil toata viata..chiar daca vina nu era a mea..LEGAL vorbind. De fapt a disparut frumosul din noi, a disparut bunul simt, respectul si bunatatea omului..toti ne ascundem in spatele legii si a corectitudinii..dar toti o zbarcim la urmatorul colt de strada cu ceva…Toti asteptam ca ceilalti sa se schimbe insa binele si bunatatea tb sa vina din noi in primul rand.

    • Adica e ok sa merg cu ochii inchisi pe strada. Adica ce cucurigu ma-sii, doar e RASPUNDEREA Primariei sa astupe gurile de canal/ gropi. Nu ? Ba voi va auziti cand vorbiti ?

    • Total de acord. Este responsabilitatea soferilor in primul rand, insa nu te poti lasa complet pe mainile altcuiva, atentia trebuie sa fie si din partea pietonilor. Daca lui ala de la volan i se face rau brusc sau eu stiu ce altceva se mai poate intampla??? Trebuie sa te feresti si tu, nu numai sa fii ferit de altii…

    • Draga Madalina. Ceea ce tu omiti din lege este partea cu mersul vioi pe trecerea de pietoni. Sau cu vorbitul la telefon in timp ce traversezi. Si eu claxonez pietonii care dorm pe trecere. Ii mai si intreb daca n-au nevoie de o perna. Tin sa precizez ca mi-am luat permisul intr-o vreme cand scoala de soferi era scoala de soferi si nu o afacere.

    • Iulian, cand esti in masina timpul trece extrem de incet atunci cand astepti sa treaca un pieton. Eu personal am o teama iesita din comun de masini si traversez numai dupa ce ma asigur si in viteza. Chiar zilele trecute eram pe trecerea de pietoni cu mama mea, eu i-am luat-o inainte si cand m-am uitat inapoi ea era pe la jumatatea soselei, Pur si simplu nu putea sa mearga mai repede din cauza diverselor probleme de sanatate. Exista si cazuri in care oamenii merg mai incet pe trecere intentionat, dar sunt putine. Mai sunt si cazuri in care port tocuri si automat imi e mai greu sa traversez in 2 secunde, cum si-ar dori soferii. Acum ce sa fac? Sa renunt la tocuri? Nu petrec jumatate de zi pe trecerea de pietoni, zic eu…Asa ca sa lasam ironiile cu pernele si sa ne punem in pielea oamenilor. Ah, iar cu traversatul in pas vioi e iar discutabil. Mi s-a intamplat sa opreasca o masina ca sa traversez pe trecere, am traversat pana la jumatate in pas vioi tocmai ca sa nu fie nevoit sa astepte dupa mine, iar pe cealalta banda aproape ca m-a sters o masina care a oprit in ultimul moment. Tot eu m-am simtit vinovata pentru ca n-am mers incet, sa am timp sa il vad. Te rog sa te gandesti de doua ori inainte sa acuzi oamenii ca merg prea incet. Nu stii niciodata ce probleme de sanatate au, chiar si cei tineri.

    • buna. nimic nu ma imprsioneaza ideeaeste ca majoritatea pietonilor nu sunt atenti
      Eu ca si pieton ma asigur e mai multe ori ,ca si sofer o fac si ma mult am de 1 luni permisu si ma simt mandra de mine…

    • @Razvan, te inteleg perfect, si eu impartasesc aceleasi idei, si am in minte fiecare dimineata drumul pana la munca cu cedeaza sau treceri de pietoni mascate de masini parcate aiurea, si intersectii care se blocheaza pt ca unii soferi se baga aiurea indiferent de culoarea semaforului. Vis a vis de politisti am constatat ca fara ei sa dirijeze traficul fac 2 ore pana la birou, drum de 15 minute. Asa ca eu as aprecia foarte mult o initiativa a ta/trafictube prin care sa le multim acestor oameni si sa atragem atentia autoritatilor sa rezolve problema pe termen lung.
      Multumesc!

    • Ai perfecta dreptate in ce spui… insa iti dau un sfat: nu toti posesorii de carnet conduc preventiv! Iti recomand sa ai CONTACT VIZUAL cu soferul prin fata caruia o sa treci….. daca nu e mai bine sa mai astepti cateva secunde/minute… e atat de simplu sa-ti salvezi viata…Eu am pierdut pe cineva apropiat pe trecerea de pietoni…

    • Imi pare rau sa iti spun draga cetatean cu drepturi ca poate trecand o data trecerea ai sa ajungu cu picioarele inainte dar cu drepturile in mana. Nu te gandesti un pic domnule ca poate soferului, care are obligatia (ca doar altii au obligatii, noi personal doar drepturi intotdeauna) sa conduca preventiv, chiar in momentul ala i se strica frana si cumva cumva te face afis? Ce faci atunci cu drepturile tale? Te nenorocesti pe tine si pe altul! Toti trebuie sa belim ochii cand iesim din casa, fie ca mergem pe jos sau cu un vehicul. E obligatia fiecaruia dintre noi sa ne purtam de grija!

    • 1. Daca te lovesc pe trecere e vina mea dar datoria LEGALA a pietonului este sa se asigure inainte de a trece; are prioritate dar trebuie sa SE ASIGURE.
      2. Si VIERMII au INSTINCT DE SUPRAVIETUIRE. Masina are 2 TONE, tu 50 kg.
      3. Daca eu nu am voie sa vorbesc la telefon in trafic cred ca nici pietonul nu are.
      4. Daca e ditamai coloana de masini si pietonul trece singur E UN NESIMTIT.
      5. In Brasov politia NU STA LA PANDA LA TRECERE ci dirijeaza pietonii care sunt „SINGURI OAMENI CU DREPTURI PE TRECERI”.
      6. Un sofer are nenumarate distractii: radio, telefon, oglinzi, ala din fata/dreapta/stanga/spate, soare care ii intra in ochi, reflexia asfaltului, etc. INAINTE SA TE ARUNCI IN FATA A 2 TONE DE FIARE tu si copilul tau incearca sa fi sigura ca soferul TE-A VAZUT!!!
      7. Masina e facuta de oameni, e fier poate sa cedeze, nu e infailibila.
      Concluzie: PROTEJEAZA-TE TU PE TINE. Dupa aceea revizuieste-ti drepturile.

    • Exact!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Sunt lucruri de bun simt care orice parinte ar trebui sa le explice copiilor ori de cate ori este nevoie.Daca este nevoie sa ii arate si accidente pe youtube.Asa poate se invata minte mai repede fara traume personale.

    • Madalina…. cu tot respectul dar daca tot vorbesti de nesimtirea soferilor si de dreptul tau legal de a trece pe trecerea de pietoni cu privirea inainte …te-ai gandit la caracterul si omenia sutelor de mii de soferi care zilnic cel putin in Bucuresti….. evita zilnic mii de pietoni nesimtiti care traverseaza neregulamentar.. si care in caz de accident conform codului rutier sunt vinovati……. si ca sfat… cand traversezi chiat uita-te spre masini si spre soferi….atentia ta poate sa-ti salveze viata in fractiunea de secunda de neatentie a soferului.

    • Ionut, comentariul tău m-a uns la suflet. Și pe mine mă șochează pietonii care, datorită drepturilor pe care le au, se aruncă să traverseze iarna, când e gheață pe jos și mașina mai are 5 m până la trecere. Că doar ei au drepturi, nu? Fără să se gândească la faptul că și dacă mergi cu 10 km/h, în condițiile descrise, îl iei pe sus cu fulgi cu tot. E vorba de respect până la urmă: nu poți pretinde să fii respectat dacă atitudinea ta este superioară din start.

    • Wow, Ionut, te-as fi considerat un om inteligent daca n-o dadeai in bara cu punctul 4. Precizez de la inceput ca sunt si oameni buni, care se indura de saracul pieton. DAR: daca e ditamai coloana si se trezeste pietonul sa traverseze singur inseamna ca e nesimtit? pai daca n-o sa fie nesimtit sa forteze mana, ceilalti participanti la trafic, de data asta in masinuta personala, n-o sa-i dea in vecii vecilor prioritate si o sa imbatraneasca pe marginea trotuarului. Muriti oameni buni, daca opriti 1 SINGUR MINUT amarat, pentru a traversa 1OM? A ajuns un pieton sa fie invidiat de unul cu masina pentru ca nu sta in coloana si nu intarzie la serviciu?

    • corect….mi-au curs mucii la propriu si la figurat de n ori pe margine, uitandu-ma la coloana de soferi care nici de-ai dracului nu m-a lasau sa traversez, nu am inteles de ce…uite de nesimtitace eram …auzi sa traversez eu, una singura…trebuia sa fac petitie…sa trag dupa mine un card de pietoni sa mi se dea permisiunea sa traversez :))……cata nesimtire sa traversezi cand se merge in coloana…pai nah…daca eu sofer posesor de masina car’va’zica am sansa sa intarzii la munca sau la programare…sa o pateasca si idiotul de pieton incapabil sa aibe o masina acolo, sa se deplaseze si el ca omul cu bun simt

    • Foarte bine punctat ,Iulian!

    • Buna seara. Doamna sau domnisoara Madilina, va rog din suflet sa cititi legea si in ceea ce privesc PIETONII, care au OBLIGATIA de a se asigura inainte de a trece strada pe asa numita „zebra”, sau pur si simplu cititi acest articol! Nu numai soferii au obligatii! O seara minunata!!
      http://mariangodina.ro/trecerea-de-pietoni/

    • Ai dreptate in cea mai mare parte, dar nu uita un lucru: ca pieton, esti OBLIGAT sa te asiguri cand traversezi pe trecerea de pietoni, chiar daca ai prioritate.

    • LEGAL pietonul nu e obligat sa se asigure… (art 72) daca stii altceva posteaza aici articolul de lege Multam

    • …adica pot sa mor pentru ca legea nu spune altfel…

    • este interpretabil datorita formularii:
      Articolul 72
      (3) Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar in lipsa acestora, in localitati, pe la coltul strazii, numai dupa ce s-au asigurat ca o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic.

      DAR,
      bunul simt si spiritul de prezervare ar trebui sa te faca sa iti casti ochii in momentul in care treci strada intrucat fiarele de pe o masina nu stiu ca tu ai prioritate si te fac afis intr-o fractiune de secunda….

    • Vezi finalul:
      Art. 72
      (3) Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar in lipsa acestora, in localitati, pe la coltul strazii, numai dupa ce s-au asigurat ca o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic.

    • A te uita la masina sa te asiguri ca soferul ca te-a vazut este spre binele tau. Imagineaza-ti ca si soferul poate tocmai stranuta si nu e atent o fractiune. Dar daca tu esti suficient de sigura pe reflexele lui, sanatate! Se vede ca nu esti sofer. Este deDatoria TA sa te uiti pe unde mergi. Bafta la „capu in nori”

    • Legea e putin schimbata, pietonii au si ei responsabilitati cand trec pe locul marcat.

    • Eu sunt si pieton si sofer. E asa o nebunie la trecerile de pietoni, incat recomand tuturor pietonilor sa fie precauti si pro-activi. Principiul meu ca pieton este: mai bine sa previn a nenorocire prin faptul ca ma uit catre masina care vine inspre trecerea de pietoni, decat sa patesc ceva cu dreptatea in mana. O saptamana buna, fara evenimente in trafic!

    • draga doamna/domnisoara Madalina
      E total gresita abordarea , sunt si pieton si sofer….cand sunt pieton ma asigur de 10 ori si trec repede ….nu am incredere nici in franele si nici in discernamantul celui ce vine cu cateva sute de kg spre mine….poate nu are permis , poate e beat , poate e drogat , poate l-au lasat franele , poate e in debut de infact….orice se poate intampla…….si nici nu mi-ar folosi la nimic daca am avut dreptate……din contra , evit suferinta , complicatiile etc
      ca sofer nu ma bazez niciodata pe faptul ca am prioritate , fac o verificare in oglinzi si lateral….ca nu se stie niciodata….multi nu folosesc semnalizarea sau au poate o zi mai proasta , un necaz , o neatentie….e bine sa te iubesti pe tine suficient de mult cat sa te scape de multe neplaceri o secunda de atentie in plus…….asa ca , parinti , invatati-va copiii sa treaca strada , pietoni , fiti responsabili cu voi si viata voastra , ca nu-ti foloseste la nimic ca ai dreptate atata timp cat esti mort sau prin reanimare , soferi , fiti maxim de prudenti ca tot acolo ajungeti si nici un zor nu-i mai mare ca moartea …..si SEMNALIZATI !!!! ca deaceea este dotata masina cu semnalizare ! in concluzie : FITI RESPONSABILI!!!! atat ca soferi , cat si ca pietoni , va scuteste de multe neplaceri !

    • Poate ar fi bine sa citiți și obligațiile pietonilor. Pentru ca DA, ȘI PETONII AU OBLIGATII! Nu numai drepturi, ca acela de a trece când și cum au chef. De exemplu, obligația de A SE ASIGURA ÎNAINTE de a se angaja în traversare. Sau de a traversa în pas vioi, perpendicular pe axul drumului, etc. Va surprinde? Va recomand Codul Rutier! Il găsiți ușor și, credeți-mă, chiar va privește și pe dvs.! Când va veți respectați și dvs. îndatoririle, cu siguranta nu veți mai fi „deranjată” cu claxoane! Iar câtă vreme priviți cu atâta aroganță „mitocanii de soferi” (care totuși au oprit, acordându-va prioritate), este surprinzător ca tot dvs. vă aruncați să vorbiți de cei 7 ani de acasă…

    • Pietonul nu e obligat sa se asigure (art. 72) dar o face pentru ca trebuie :)) daca te calca o masina, cu ce te ajuta faptul ca cel ce te-a calcat va merge la inchisoare? sau orice sanctiune ar mai putea sa-i fie aplicata soferului atata timp cat tu esti mort, sau mutilat pe viata..Ce daca intra in inchisoare ? La ce-ti ajuta? El va fi in inchisoare, iar tu nu mai ai o mana, un picior…

    • Madalina, intr-o oarecare masura, ai dreptate. Dar daca invoci legea, trebuie sa stii ca pietonul are prioritate pe trecerea de pietoni dar este obligat (conform legii) sa se asigure atunci cand trece strada, chiar si pe trecerea de pietoni. Asta nu o spun ca sa justific in vreun fel neatentia/ignoranta unor soferi ci doar pentru pietonii care se arunca pe o trecere de pietoni fara sa constientizeze ca unele masini pot ramane si fara frane sau cine stie ce alte defectiuni care pot duce la accidente grave, chiar daca soferul ar fi vrut sa opreasca…

    • Te contrazic. Este de datoria ta sa te asiguri totusi cand traversezi pe o trecere marcata. De ce? Iti dau cel mai simplu exemplu. Masina din ce este facuta? Exact ce gandesti,fiare,fire electrice si altelecomponente care se pot strica. Daca o lasa franele? Oricui i se poate intampla. Vrei sa mergi cu privirea in alte parti si sa traversezi doar pentru ca ai dreptul? Ce este mai important pentru tine,mandria ta ca vezi domne tu ai prioritate si scarba de sofer trebuie sa stea cu 20 de ochi pe trecere si cu 5 km/h…sau viata ta? Eu ma opresc,stau si cand masinile au oprit,trec! Pentru ca omul ma vede si vrea sa franeze si…hopa…nema frane. Deci draga mea,viata ta inainte de mandrie!!!!

    • Absolut de acord, din pacate (si o sa vezi de ce zic „din pacate”), conform legii, tu ca pieton ai dreptul se treci pe trecere fara sa te uiti o secunda in stanga sau in dreapta, ca doar e dreptul tau! Doar ca, si daca soferul ar conduce cu 10km/ora, tot nu ar putea frana la timp daca tu te-ai „arunca” brusc pe trecere si tot te-ar „sifona” usor, pentru simplul fapt ca masinile AU INERTIE!!! Toti pietonii care va plangeti de soferi (unii sunt nesimtiti, nu contest, dar daca voi ne bagati pe noi TOTI in aceeasi oala, atunci si eu va bag pe voi TOTI pietonii in aceeasi oala de asemenea), voi aveti ceva habar de fizica? De legile lui Newton? De faptul ca tu ca pieton ai inertie mai mica si decat un Matiz sau un Smart? Voi va ganditi ca daca va loveste, Doamne fereste!, vreo masina, voi o sa suferiti posibil pentru restul vietii voastre? OK, soferul merge la inchisoare, n-o sa mai aiba carnet vreodata, dar voi ramaneti schilozi! Pentru numele lui Dumnezeu, intelegeti odata ca voi trebuie sa aveti grija de voi in primul rand! Cand sunt in postura de pieton, chiar pe trecere cu semafor verde, ma uit de 10 ori in toate partile, ca girofarul. Tocmai pentru ca era sa ma calce o masina odata pe trecere, pe verde, pt ca se defectase semaforul!

    • Madalina, ai dreptate, LEGAL pietonul nu trebuie sa se asigure cand trece strada pe trecerea de pietoni. Am citit cu atentie acel articol din codul rutier (art.72).

      Deci LEGAL ai prioritate pe trecere, dar tine de bunul simt si de cei 7 ani de acasa ( ca tot ai amintit) sa nu sari in fata unei masini de 1 tona fiindca nu e sigur ca poate opri sau poate nu te-a vazut. Un exemplu ar fi ca poate soferul stranuta exact in acel timp si involuntar inchide ochii si atunci nu te vede. SI soferul e foarte PREVENTIV dar un stranut e un stranut. pur si simplu nu te vede. Sau el e tot preventiv dar tu esti in unghiul acela in care nu te vede din cauza cadrului metalic dintre parbriz si geamul din stanga/dreapta. etc etc. pot aparea zeci de situatii neprevazute

      Eu iti recomand sa ai bun simt cand treci pe trecere, sa te asiguri ca masina incetineste, eventual mai astepti si alti oameni care vor sa treaca si atunci o sa treceti cu totii in siguranta.

      Bineinteles poti aplica si varianta a 2 a, sa fii nesimtita, sa sari pe trecere in fata masinii care e la 5 m si sa il obligi sa opreasca fiindca tu ai prioritate. Tu ai dreptate, ai respectat legea, ai trecut fara sa te asiguri fiindca legea nu te obliga la asta dar degeaba daca ajungi in spital.

      Daca tu astepti bun simt de la soferi si ei asteapta acelasi lucru de la tine. De aceea lipsa ta de bun simt este taxata cu o injuratura. uneori 😉

    • Ai perfecta dreptate. Doar ca atunci cand o sa te loveasca un tigan cu masina cu nr de bulgari pe trecere si o sa te lase pe viata cu sechele, o sa fii uimita ce mult o sa iti pese de dreptatea pe care o ai. Mie mi-a fost omorata pe trecere bunica, acum multi ani. Si ? Faptul ca avea dreptate mi-a adus-o inapoi ? In rest, Razvan, nota 10. Cred ca am multumit si eu de 2-3 ori pana acum domnilor de la rutiera. O sa incerc mai des.

    • Vai, ce-mi mai plac pietonii astia inteligenti care merg pe principiul „Daca sunt pe trecere, sunt stapanul soferilor”! Cucoana, la fel cum legea zice ca ai prioritate, legea spune sa te si asiguri! Dar pe cei ca tine ii incalzeste ideea ca „orice s-ar intampla, nu e vina mea, eram pe trecere”. Ce mult ii alina gandul asta pe cei care au murit sau au fost raniti pentru ca s-au aruncat pe trecerea de pietoni dintre masini sau boscheti fara sa se uite si ei daca este sigur sa treaca…

    • Stimata doamna,aveti dreptate ca majoritatea soferilor cred ca ei sunt stapinii soselelor,dar nu este doar RESPONSABILITATEA soferului.Si pietonii au RESPONSABILITATI conform codului rutier.”

      (3) Traversarea drumului public de catre pieton se face perpendicular pe axul acestuia, numai prin locurile marcate ori/si semnalizate cu indicatoare, iar în localitati, în lipsa acestora, pe la coltul strazii, dupa ce s-a asigurat ca o poate face în siguranta pentru el si ceilalti participanti la trafic.

    • Ce ma bucur ca ai postat aici. Ca sa pot sa-ti spun personal cât de mult mă enervează cei ca tine. Nu pot să scot capul pe geam și să zbier după voi, e o mârlănie. Dar îmi doresc demult să îți explic ceea ce alți șoferi exprimă printr-o înjurătură.
      1. Așa cum au spus și alții, e și obligația voastră să vă asigurați când traversați.
      2. Dacă tu ai văzut mașina, nu e obligatoriu ca și șoferul să te fi văzut pe tine. Dacă n-ai permis auto, permite-mi să explic că noi ne uităm după toți cretinii care schimbă banda brusc, în nasul nostru, fără semnalizare, după toți câinii care ne sar în față, după alți cretini care sar în stradă cu 5 m înaintea trecerii de pietoni, sau în oglinzi ca să îî putem ocoli pe cei care parchează ”unde vor mușchii lor”. Toate astea simultan. E posibil și uman să avem ochii în altă parte fix în milisecunda în care Alteța Dumneavoastră pune regalul picioruș feminin pe trecere, fără să se asigure că v-am văzut. Dacă ai permis auto și afirmi că doar fiindcă tu ai văzut un monstru de metal de 4 m lungime și 2 lățime venind spre tine, înseamnă că și șoferul monstrului te-a văzut, atunci ești ipocrită, caz în care acest post se auto-anulează. Oricum o să spui că tu îi vezi pe toți care-ți sar în față și eventual citești și gândurile celor care o vor face.
      3. Nu știu câtă fizică știi tu, dar la fiecare frânare a unui obiect aflat în mișcare, se produce o forță nenorocită numită inerție, care se opune frânării. Modulul ei este direct proporțional cu viteza și masa obiectului. Ei bine, acestei forțe i se fâlfăie cu eleganță de faptul că noi vrem să oprim brusc un bolid în fața unei treceri de pietoni. Deci dacă șoferul te-a văzut prea târziu, și tu și el/ea o să aveți o zi foarte foarte proastă. Eu nu mi-aș dori nici să ajung la spital cu legea în mână, nici să fac pușcărie pentru că una ca tine crede că poate să sară ca o căprioară în fața mașinii, că-i pe trecere dom’le. Trecerea de pietoni nu bate legile fizicii și nici nu anulează erorile umane.
      4. Nu-ți doresc să înveți lecțiile astea pe propria piele, așa cum nu-mi doresc să te întâlnesc în trafic. Dar îți doresc să-ți iei permisul și o mașină.
      Numai bine!

    • Atentie, inertia depinde doar de masa, nu si de viteza. Pe de alta parte, frumos punctat.

    • Si instinctul tau de conservare unde este? Daca iti lasi siguranta in grija altuia apoi nu te plange ca nu a iesit cum vrei. Si pietonul are responsabilitatea de a se asigura la trecerea strazii, asa cum soferul are responsabilitatea de a conduce preventiv in apropierea trecerii de pietoni, si de a da prioritate pietonilor ce se angajaza in traversare.
      Omul a avut un argument corect, exista multi soferi care din comoditate parcheaza langa trecerea de pietoni (uneori chiar pe trecere) si blocheaza vizibilitatea soferului. Ca pieton ar trebui sa realizezi ca un sofer nu poate sa te observe de dupa o masina si sa nu tasnesti ca iepurele. Sa iesi incet in asa fel incat sa poti sa te opresti in cazul in care masina nu reuseste.
      Nu pot intelege de ce nu se ridica masinile parcate ilegal. Sa faca sistem de impound ca la cate sunt s-ar scoate bani buni din asta.

    • citeste legislatia in vigoare si vei alfa ca este obligatia ta ca si pieton sa te asiguri inainte de a trece pe trecerea de pietoni! ambele parti au obligativitatea de a se asigura…

    • @Madalina iti raspund inainte sa citesc ce au raspuns si celelalte persoane, desi sunt sigur ca vor semana raspunsurile.

      Da e datoria mea ca sofer sa adopt o conduita preventiva, si datorita conduitei preventive reduc viteza in zona trecerilor de pietoni.
      Dar omiti cateva aspecte:
      1. Problema e cu pietonii care in loc sa traverseze in momentul in care sunt in dreptul trecerii, ei ies de pe trotuar grabiti si merg pe diagonala ca sa ajunga la trecere(soferii stiu la ce ma refer); iar daca sunt 50 de pietoni care merg pe trotuar, e clar ca nu toti vor scurta drumul, dar uneori se trezeste unul sa faca o manevra de genul;
      2. Uneori din cauza altor soferi se blocheaza vizibilitatea la treceri(duba parcata fix langa trecere etc.) atunci eu chiar si daca reduc viteza la 5 km/h si tu te arunci pe trecere ca e dreptul tau, e posibil sa te trezesti cu cateva oase rupte;
      3. Nu uita ca este si datoria pietonilor sa se asigure( daduse cineva astazi pe la pranz un comment cu citat din legislatie);
      4. Din pacate atitudinea asta ca e responsabilitatea soferilor si eu sunt traversez pe unde zice legea uneori poate sa dea gres; gandeste-te ca o masina are de la o tona in sus, fier etc iar tu ai cateva zeci de kg, iar un sofer obosit/distras sau chiar care i se face rau nu te vede sau nu anticipeaza sau vede ca tu vrei sa traversezi, iar tu cu capul in telefon faci o plimbare pe capota. Daca te-ai fi asigurat ai fi avut sanse mari sa eviti acest incident, da soferul va fi vinovat, dar nu cred ca nici tie iti convine sa stai prin spital etc.
      5. Daca ai copii sau vei avea copii sper sa nu ii educi cu aceasta atitudine: ca e datoria soferului sa fie responsabil si ca el se poate arunca pe trecere ca e dreptul lui.
      6. Pe acelasi principiu daca esti intr-un taxi si taximetristul nu imi acorda prioritate si eu intr-un in el ca deh e dreptul meu nu cred ca ti-ar pica prea bine. Dar din motive de logica elementara prefer sa evit impactul ca sa nu avem de suferi nici tu nici eu.

    • draga doamna, ar fi bine ca inainte de a face aceste afirmatii la adresa soferilor, sa consulti OUG 195…CIRCULATIA PE DRUMURILE PUBLICE-CARE E VALABILA SI PENTRU PIETONI.

    • Madalina, tine absolut de integritatea ta personala daca vrei sau nu sa ai un „EYE CONTACT” cu soferul care urmeaza sa iti dea sau nu prioritate de trecere …este riscul tau daca te uiti in alta parte…s-ar putea sa dai de unul ca tine care se uita in alta parte si tu ai putea( Doamne fereste) sa stai intr-un scaun cu rotile ( intr-un caz fericit), iar el la puscarie. Ce ai castigat cu orgoliul tau de a te uita in alta parte ca asa ai tu chef ? Faptul ca te uiti la un om, fie el sofer sau altceva inseamna ca l-ai observat, te-a observat si pe cale de consecinta fiecare va lua decizia ce se impune. Daca tu te arunci pe trecere cum fac altii de teapa ta e riscul tau. E posibil ( inca odata Doamne fereste) sa o sfarsesti rau din cauza unuia ca tine…

    • Si in acelasi timp,noi soferii,trebuie sa fim foarte precauti pentru ca pietonilor le-a intrat in cap ” e trecere , pot sa si sar pe ea ca doar am prioritate”. Cum noi trebuie sa va dam prioritate si voi trebuie sa dati.

    • Pietonul TREBUIE sa se asigure inainte de a pune piciorul pe zebra; se asigura stanga- dreapta, asa cum a invatat la scoala, nu priveste inainte ca si cum nu exista decat el si nimeni altcineva. Este vorba despre securitatea pe care fiecare pieton trebuie sa si=o asigure; pot exista soferi neatenti, beti, inconstienti, smecheri…. asa ca mai bine te uiti si verifici inainte de a te arunca pe trecere.

    • Madalina , n-o sa ii educi tu pe cei x tarani care claxoneaza , mai ales ca sunt fix aceiasi care pe urma se dau jos din masina si fac pe pietonii cu drepturi.

      Daca te iei si de cei care merg cu 10kmh ca sa nu dea peste cineva si povestesc ceva din care avem de invatat, inseamna doar ca frica ti-a acoperit judecata si nu mai stii sa faci diferenta intre oameni , ceea ce e naspa intrucat vezi doar raul in orice , si asta in afara de-a te duce incet sau repede la balamuc nu are vreo alta urmare.

      Desigur , e decizia ta de cand si cum te relaxezi si nu mai iei orice articol de pe net in serios , asta daca vrei sa traiesti o viata ceva mai frumoasa.

      Daca nu… well… keep on cu genul asta de remarci , insa intre soferii neciopliti si paranoicii agitati , sunteti de fapt la fel , adica putin defecti 😀

    • Madalina !!!i Cine plange daca soferul este neatent ? Chiar si integritatea noastra fizica o lasam la mana celuilalt ? De ce dracu’ trebuie sa te uiti la telefon cand poti traversa in 10-15 secunde ? De ce nu te urci la volan ca sa vezi ce senzatie incredibila ai cand iti apare un dobitoc fugind ,da , pe trecerea de pietoni si tu transpiri rugandu-te sa se opreasca tona de fiare ( poate este nisip pe jos ,sau polei , sau apa , sau ulei sau pisica neagra , sau ti se rupe frana….) ? Stiu ca sunt multi soferi neatenti sau nesimtit dar cred ca mai important este sa previn decat sa vindec.Data viitoare cand traversezi tine minte.Coboara de pe bordura pe trecerea de pietoni , asteapta ca TOATE MASINILE sa se opreasca ( chiar daca cei de pe banda 2 te claxoneaza ) si traverseaza uitandu-te in directia din care vin masinile.Nu fugi, nu te uita pe telefon/tableta , nu iti pune viata in mainile altcuiva…
      Bafta..

    • Sunt de acord cu tot ce ai spus, insa sunt situatii in care chiar daca te deplasezi cu 30 la ora, iar de pe trotuar sare in viteza un pieton (pierde tramvaiul, alearga dupa iubita etc), iar carosabilul e ud (sau multe alte variabile) sansele ca tu ca sofer sa franezi in conditii de siguranta scad. Parerea mea este ca responsabilitatea pe strada este impartita in mod egal. Asa cum nici eu ca sofer nu accidentez pietonii care traverseaza neregulamentar, desi as putea.

    • tin sa mentionez atat: datorie avem toti: si pietonul cand traverseaza este OBLIGAT sa se asigure in stanga si in dreapta (mai ales generatiile anterioare mie au facut asa ceva la scoala, eu nu am facut dar am fost invatata la randul meu sa fac asta) si bineinteles soferii sunt obligati sa incetineasca inainte de trecere, si in cazul in care observa intentia unui pieton de a traversa sa opreasca.

    • Stimata doamna/domnisoara Madalina
      Nu stiu daca aveti permis de conducere, se pare ca aveti cunostinta cat de cat de legislatia rutiera, dar numai de partea care va convince. Iar ca sa fiu mai explicit, va citez din articolul 72, alin. 3 din OUG 195/2002 :” Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar in lipsa acestora, in localitati, pe la coltul strazii, numai dupa ce s-au asigurat ca o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic.”

    • IDacă ai sa continui asa eu unul cred ca ai sa iti găsești sfarsitul pe trecerea de pietoni. Da ca ai ști tu cate permise s-au luat inapoi pt ca pietonul nu era angajat in traversare. Sau poate tu nu te gândesti ca acel șofer nu are vizibilitate maxima. Eu zic sa te asiguri tu mai întâi de toate.

    • Buna.gandeste-te ca poate soferul este obosit,neatent,sau cine stie in ce mod si nu te vede,sau din diverse motive nu poate frana…si te loveste…mai conteaza ca erai pe trecere?!daca doamne fereste te accidenteaza grav,mai conteaZa?faptul este consumat,iar tu ca pieton ai de suferit in primul rand.cu siguranta soferul nu a avut intentia asta,dar nu mai poate fi schimbat nimic.Asa ca,indiferent ca esti pe trecere sau nu,asigura-te ca poti trece in siguranta!!!

    • Madalina, partial ai dreptate. Da, sunt multi mitocani in trafic! Dar nu sunt de acord cu tine cand spui ca nu e si responsabilitatea ta sa te asiguri inainte de a inainta pe trecerea de pietoni. In primul rand, e vorba de sanatatea/viata ta asa ca e de bun simt sa te asiguri. Pe de alta parte, daca traiesti in Romania, ai sa stii ca multe dintre treceri nu sunt marcate corespunzator sau au indicatoarele obstructionate de copaci sau alte autovehicule parcate aiurea, exact unde incepe zebra.. Daca soferul trebuie sa conduca preventiv, asa si pietonul trebuie sa se asigure ca e ok sa traverseze. Daca esti prea orgolioasa si tii prea tare la dreptul tau de pieton s-ar putea sa-ti para rau. Ce preferi? Sa fii un pic atenta dar sanatoasa sau sa crezi ca esti pe camp si sa ajungi in spital?…
      Aa, ca lucrurile ar trebui sa stea cu totul altfel e deja poveste! Sunt multe alte lucruri mai grave in tara asta…
      PS. Las-o mai moale cu CAPS ca o sa ai dureri de cap 😛
      PS. 2 Sunt si pieton si sofer.

    • Trebuie da te asiguri pt cs si ala care conduce se poate uita in telefon, poate la inselat nevasta/sotul poate a murit maicasa si e suparat, poate a ramas fara frane sau e zapada/ghiata pe jos si chiar faca merge incet tot nu poate sa opreasca, ori cum ar fi daca tu care ai sansa destul de mare sa ramai handicapata ….. etc nu te uiti scuze ca iti spun dar mari probleme.

    • Ca pieton, ma asigur mereu inainte sa traversez, ca soferul care se apropie de trecere m-a vazut si incetineste. Nu ma intereseaza ce scrie in lege, ma intereseaza SA NU FIU OMORAT pe trecere……..

      Ca sofer, am avut destule situatii in care idioti cu drepturi s-au aruncat in fata masinii fara sa se asigure deloc. Pur si simplu, unii oameni au impresia ca daca sunt niste dungi pe jos, nu are ce sa li se intample. De ei nu poate sa-mi para rau. Poate de soferul care ajunge aiurea la parnaie. Cine e sofer sigur a trecut prin situatii d-astea, circuland normal si atent. Din masina nu ai vizibilitate absoluta.

    • Madalina. Daca esti pieton in majoritatea timpului, te rog sa citesti extrasul de mai jos si retine finalul paragrafului (3). „Zebra” nu este un scut care protejeaza pietonii in totalitate.
      Ca sa fii mai lamurita la ce ma refer iti dau un exemplu:
      eram oprit la trecere, asteptand ca pietonul sa traverseze (dupa ce se asigurase ca o poate face in siguranta). Cand era exact in fata masinii mele, la circa 1,5-2m, am fost lovit di spate de un sofer neatent si impins catre pieton. Daca acesta nu era atent la masinile oprite, ar fi putut fi lovit (chiar daca am apasat frana imediat ce am fost tamponat).
      Deci nu mai fi suparata, nu te arunca pe trecere fara sa te asiguri, nu te uita in ochii soferului, dar fii atenta daca acesta opreste (poate are frana defecta)
      Si acum extrasul:
      Articolul 72

      (1) Pietonii sunt obligati sa se deplaseze numai pe trotuar, iar in lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stanga a drumului, in directia lor de mers. Cand si acostamentul lipseste, pietonii sunt obligati sa circule cat mai aproape de marginea din partea stanga a partii carosabile, in directia lor de mers.

      (2) Pietonii au prioritate de trecere fata de conducatorii de vehicule numai atunci cand sunt angajati in traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate si semnalizate corespunzator, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

      (3) Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar in lipsa acestora, in localitati, pe la coltul strazii, numai dupa ce s-au asigurat ca o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic.

    • La trecerea nesemaforizata viteza maxima admisa in localitate este 30 kmh,la cea semaforizata 50 kmh…in caz ca nu stiati…Daca si noi soferii am merge cu atata si pietonii s-ar asigura si ar traversa normal nu tasnind de undeva sau fugind (si asigurandu-se temeinic), ar fi mai putine accidente.
      Pe timp de noapte cu sau fara ploaie,atentia trebuie sporita si in cazul in care esti pieton si daca esti sofer.
      Un caz…o tanara vaca cu cabina,ca altfel nu o pot descrie, cu gluga trasa pe cap,NU se asigura si trece ca vaca prin plantatie.Pe ploaie,noaptea.Felicitari… nu?
      Pietonilor le recomand,daca observa o masina parcata langa zebra sa se asigure foarte bine inainte de a traversa, pentru ca s-ar putea sa nu fie vazuti din timp si chiar la sub 30 kmh se pot intampla traume fizice.Personal, am un caz in Oradea, o statie de taxi pe Calea Aradului unde locurile de taxi se termina exact pe o zebra.Pe acolo intotdeauna reduc viteza.Nu inteleg cum s-a putut aproba asa ceva.Cei care traverseaza de pe partea cu statia de taxi sunt posibile victime.
      Ce nu suport e cand un pieton e de vina si ceilalti din jur care nici nu au vazut nici nu au habar de regulile de circulatie se baga ca musca in lapte si dau vina pe sofer si se si baga uneori la declaratii…ca doar stiti voi…si minciuna-i vorba.
      Drumuri bune va doresc

    • Madalina, in cei 7 ani de acasa sa presupunem ca ai facut un an de gradinita.. unde doama educatoare te invata sa te uiti in stanga si in dreapta cand traversezi, dar sa zicem ca poate nu ai facut gradinita ca nu e obligatorie, dar si in clasa I doamna invatoare te invata sa te uiti in stanga si in dreapta la trecerea de pietoni, dar poate tu nu ai facut scoala, sau poate nu ai ciulit urechiile la cei care te-ar fi invatat, dar ca sa nu intram in altele.. beleste ochii atunci cand traversezi sa nu te loveasca vre-un bizon mai mare ca tine.

    • Din pacate incerci sa fi tu cu trecerea ta de pietoni!Restul nu conteaza. Cand o sa fi luata pe capota ca masinii nu-i tin franele o sa vezi ca nu esti invincibila pe trecerea de pietoni. Incearca sa ai tu grija de viata ta, nu altcineva. Si pietonul are obligatia sa se asigure inainte sa plonjeze pe trecere ca un taur in calduri!.

    • Codul rutier, Sectiunea 3, Articolul 72:

      Punctul 2 – Pietonii au prioritate de trecere fata de conducatorii de vehicule numai atunci când sunt angajati în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate si semnalizate corespunzator, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

      Punctul 3 – Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar în lipsa acestora, în localitati, pe la coltul strazii, NUMAI DUPA CE S-AU ASIGURAT CA O POT FACE FARA PERICOL PENTRU EI SI PENTRU CEILALTI PARTICIPANTI LA TRAFIC!

      „Ma uitam in alta parte din diverse motive care n-ar trebui sa intereseze pe nimeni.”… cum poti sa zici asta cand spre tine vin unul sau mai multe mormane de 2 tone de fier?! Adica ok, ai prioritate, dar nu te arunci ca orbu pe trecere privind inainte, vazandu-ti de drum, fara sa te uiti in stanga si in dreapta, sa vezi ce are de gand soferul, daca opreste, daca poate sa opreasca, daca te-a vazut… Nu presupui ca te-a vazut, pentru ca asa cum tu te uitai in alta parte din motive care n-ar trebui sa intereseze pe nimeni poate si soferul facea la fel… Mori cu dreptatea in mana… dar ce conteaza, aveai dreptate… Si asta pentru ca nu vrei sa-ti incetinesti mersul sau sa astepti 2-3-10 secunde ca sa traversezi in siguranta.

    • Madalina draga. Faci o greseala. Multi o fac. Si o fac pe pielea lor. Sa crezi ca, daca tu ai vazut masina venind, poti trece linistita strada pentru ca soferul sigur este foarte atent si te-a vazut infofolita si grabita, este un risc pe care ti-l asumi. E drept ca asa ar fi normal, sa te vada.
      Dar uitati-va, femeie, in ochii soferulyui sa vezi daca vei ajunge intreaga acasa. Cu ce te incalzeste ca ala care ti-a rupt picioarele este vinovat? Poate ala a plecat de acasa certat cu nevasta. Poate e stricat la burta sau doar a avut o zi de rahat la munca si se gandeste cum s-o dreaga. Asigura-te ca te-a vazut, ca-i pacat sa suferi pentru o clipa de neatentie, a lui si o tona de ignoranta si orgoliu, a ta.
      Numai bine!

    • Sunt sofer si pieton.
      Trebuie respect si atentie din ambele parti. Ca pieton nu trebuie sa „te arunci” pe trecerea de pietoni, ca sofer trebuie sa ai rabdare si sa respecti alti participanti la trafic.
      Nu de putine ori veti constata urmatoarele aspecte:
      – o masina care circula pe linia de tramvai ori pe banda de autobuz e blocata in trafic mai mult decat tine care respecti regulile;
      – un pieton ce doreste sa traverseze prin loc nepermis asteapta nai nult decat altul ce mai merge poate 10 metri pana la trecerea de pietoni.
      Am invatat sa ma feresc de ceilalti si sa ii feresc la randul meu. Sper ca su altii vor avea grija de mine.
      Rabdare si decenta!
      Doar de noi depinde sa ne fie bine.
      Sa respectam pe cei ce dirijeaza traficul . Privitii cand e cald, cand e ger si cand ploua.

    • Hai sa ti spun eu cum sta treaba. ..dupa parerea ta poti trece si dormind pe trecere de pietoni. ..dar in caz ca nu stiai responsabilitatea se asuma 50 50 pt fiecare draga pieton …pt ca multi din voi vedeti masina foarte aproape veniți pe fuga si va angajați in trecere …ca doar na ..voi aveti prioritate nu ..? Aici e vorba ca vine jumate jumate …apreciezi si tu si in asa fel si soferul …plus ca …nu va gândiți la circumstanțe nu ..? La viața voastră nu ….da din prostie ii moare franele omului …ce faci ..? Mori ca doar ai avut tupeu si prioritate nu …? Mi e scârbă de pietoni gen cum esti tu ….va doresc o zi buna tuturor !!

    • @Madalina, ai atatea erori in discurs incat ma si mir ca mai esti in viata. Si n-o spun cu rautate. Asta pentru ca:
      1. Pe trecerea de pietoni ai prioritate insa doar DUPA ce te-ai asigurat ca poti s-o faci in siguranta. Pentru ca:
      2. Sunt situatii cand fizica impiedica un obiect in miscare de o anume masa sa otreasca intr-o distanta x.
      3. E datoria tuturos sa te protejeze cand esti pe carosabil insa datoria ta sa te protejezi e mai mare ca a lor.
      4. Nu mai presupune ca daca tu ai vazut automat ai si fost vazuta. Una e sa vezi un obiect zgomotos de cativa metri cubi alta e sa vezi unu filiform. Corolar:
      5. Fii vizibila si PREVIZIBILA cand te deplasezi.

      Spun toate astea in calitate de motociclist, biciclist, pieton, (sporadic) sofer si -mai ales – individ enervat de meltenii din trafic.

    • Sa stii ca 90% ai dreptate, dar sa stii de asemenea ca exista o prevedere care conduce la amendarea pietonului care „se arunca” sa traverseze, chiar si pe trecere. Chiar daca este trecere si masina este la 1 m trebuie sa asiguri, pentru ca asa este normal.
      Eu sunt si sofer si pieton, imi duc si copilul la scoala cu masina dar ma duc si pe jos la serviciu. Cazul descris de autor este clasic, il vad zi de zi, vad parinti care pentru ajunge ei la serviciu mai repede fac orice…si cand spun asta ma refer inclusiv la a merge pe interzis cu copilul in masina.

    • Stimata D-na Madalina, este f interesant cum Dvs. cunoasteti legislatia rutiera, dar nu si obligatiile Dvs. in calitate de pieton… Ce spuneti atunci cand un pieton nici macar nu isi reduce pasul la trecerea de pe trotuar pe zebra? Oare nu e normal sa opreasca, sa se asigure, sa-si ridice ochii din telefon si apoi sa sa angajeze in trecere? Consider ca bunul simt trebuie sa primeze atat in randul soferilor, DAR si a pietonilor ! Am vazut si vad zilnic f multe „kamikaze” din partea pietonilor.

    • Am uitat sa completez pt un pieton teribil ca tine ….in caz nu stiai …trecerea de pietoni este un loc pe sosea marcat zebra pt traversarea pietonilor …deci tu ca pieton iesi de pe trotuar mergi pe o sosea apoi revii inapoi pe trotuar. …cum ti se pare …nu cred ca merg eu cu masina pe trotuar ci invers ….tu intervii in partea mea si e datoria ta sa te asiguri si tu nu cum spui tu ca eu tre sa imi asum tot …pt ca tu nu mergi pe trotuar in acel moment. ..desteapto … !!

    • Salut,Daniel ai dreptate in ceea ce priveste pietonii care cred ca daca sunt pe terecerea de pietoni nu mai au nicio grija (am vazut dobitoci care se arunca cu capul inainte,fara sa le pese daca au fost vauti sau nu de conducatorul auto); dar apropo de trotuar nu-ti dau dreptate ,am fost claxonat pe trotuar de „bizoni” cu carnet de conducere care cred ca au prioritate si aici!(Ca doar trebuie sa-si parcheze si el masina,pe trotuar si pe care il considera b anda de circulatie! Basca ca blocheaza trecerile de pietoni dand vina pe lipsa locurilor de parcare!) Seara Buna!

    • Este si de datoria pietonului sa se asigure ca traveseaza in conditii de siguranta.Daca ai sti ca si circuland cu viteza legala,daca ti-ar sari in fata o fata asa isteata ca tine,tot nu s-ar frana in timp util.Deci,ar trebui ca si pietonii sa faca macar cateva ore de legislatie ca sa nu mai trambiteze ca doar ei au drepturi…Ceea ce ai zis tu,e ca si cum nu iti pasa de viata ta,sa ii pese soferului nu…?Daca toate masinile ar opri la trecere ca poate o fi vreo unu care e cu nasu’n telefon sau prin intr-o discutie…hai fii serioasa.

    • Mda,zice legea ca ai voie sa traversezi pe trecere dar din ratiuni de protectie proprie,in situatii precum cea din articol,e bine sa te asiguri intai ca sofetul te-a vazut,nu sa te arunci ca vita pe trecere,uitandu-te spre sensul opus. Pericolul vine de unde incepi traversarea. De cate ori nu ne-am trezit cu mame cu copii ca tasnesc dintre masini si nu se uita,alearga dupa ratb sau altceva. Soferii oricat de atenti sunt,tre sa se uite si in oglinzi,si in fata lor. Daca tu nu te asiguri,si cu 5km la ora tot te loveste masina. Plus ca masinile au un unghi mort in care efectiv nu vezi pietonul angajat in traversare. Nu e rea-vointa neaparat din partea soferilor,nu a tuturor soferilor cel putin. Ma dispera maxim mamicile care circula cu carutul cu copil in el pe carosabil. Doamne-fereste sa se impiedice de vreo groapa carutul ala! For fuck’s sake,daca voi nu va protejati,in primul rand,e greu sa va protejeze altii.

    • @Madalina si @Lora, dragelor, va inteleg. Eu sunt si sofer si biciclist si pieton, insa va rog, recititi codul rutier. Este si obligatia pietonilor, chiar daca nu au carnet, sa il citeasca! Intr-adevar, primul lucru si foarte important, este ca soferul sa reduca viteza in dreptul trecerilor de pietoni, sa conduca preventiv, insa la fel de bine codul rutier „educa” si pietonii, dupa cum urmeaza: pentru a treversa si pentru a primi prioritate trebuie mai intai sa calci trecerea! Adica sa te anunti ca intentionezi sa traversezi, nu sa te invarti pe troutar si apoi brusc sa sari pe trecere…ca deh, e dreptul tau. Tot codul spune ca trecerea trebuie traversata in pas alert, dar nu in fuga!!..si clar nu in sictir cum fac toti de parca ar fi o alee in parc. Pana la urma viata pietonului e in joc, iar eu unul am mare grija cum si pe unde traversez. De asemenea, codul spune ca la o intersectie fara zebra, pietonul are voie sa traverseze, insa nu are prioritate…acest lucru abia daca exista in atitudinea pietonilor. Nu deschid topicul bicilistilor care (atentie!) daca traverseaza pe bicicleta pot fi calcati si ei vor fi de vina, pentru ca nu asta este subiectul. Deci dragilor, aveti si voi grija, cum au si unii de noi grija de pietoni si macar nu mai traversati la 5-10m de trecere, avand pretentii ca soferul sa opreasca, caci s-ar putea sa fiti gasiti vinovati de acest lucru. Cat despre soferi, cel mai mult ii destest pe care parcheaza langa si pe trecere, astfel incat sa nu vezi daca e vreun pieton care vrea sa traverseze.

    • E responsabilitatea ta ca pieton sa te uiti pe unde mama naibii mergi. Nu te poti arunca pe trecere cu ochii in telefon si sa te miri ca auzi scartait de frane si injuraturi. Asigura-te si din bun simt dar si pt siguranta ta. De asemenea nu te plimba ca un melc pe trecere ca unii mai au si alta treaba.
      Semnat, un pieton cu bun simt.

    • Pe trecere, se merge în ritm alert, nu pas de plimbare. Probabil din cauza asta ai fost claxonată.

    • Aveti dreptate,soferii trebuie sa conduca preventiv si sa incetineasca in apropierea trecerii de pietoni,dar si pietonii au obligatia de a se asigura inainte de a trece strada si nu sa se arunce pe sosea invocand dreptul la prioritate.Trebuie sa colaboram in trafic,soferi sau pietoni,iar copii trebuie invatati de mici cum si unde sa traverseze.

    • Perfect adevarat. E dreptul; tau. E dreptul tau sa si mori. Sau sa mergi la un club cum a fost colectiv si sa crapi. Am doar o rugaminte. Nu iti invata copii ca e dreptul lor sa traversesze sau sa se distrezi cu orice pret. Nu de alta da pot muri cu dreptul in dinti. Si nu nu este responsabilitatea soferului fata de tine. Soferul poate sa fie atent dar ii cedeaza franele si nu poate opri pt ca tolomacul a considerat ca soferul trebuie sa opreasca si a traversat. Pe scurt atitudinea ta e corecta dor pian la un punct. Al la care ar trebui sa functioneze instinctul de conservare sau inteligenta; nu dreptul.

    • Total de accord cu tine ca sofer trebuie sa respecti legea si sa circuli adecvat situatie. Dar cand vine vorba de preventie e si datoria ta de indivit sa te protejezi, vorba aia daca nu ai tu grija de tn cine sa aibe. Asai daca esti lovit pe trecere raspunzator legal e soferul dar tu ca pieton pt siguranta ta trebuie sa te asiguri ca poti traversa in siguranta. Si dau un exemplu de la mn din cartier stau la intrarea in oras trec foarte frecvent tiruri si vad pietoni care se angajeaza in traversare chiar daca tirul mai are 5 m pana la trecere. Legal daca circula cu 30 km incarcat fiind e imposibil sa opreasca si deseori ma intreb chiar sunt asa importante 30 de secunde incat nu poti astepta sa traversezi in siguranta? Nu te poti baza pe corectitudinea altuia pt siguranta ta si asta ar trebui sa fie inclusa in cei 7 ani de acasa.

    • Madalina…. poate nu stiai dar CIMITIRUL ESTE PLIN DE OAMENI CU PRIORITATE!!!!
      Tu ar trebui sa te uiti in ochii soferului sa te asiguri ca te-a vazut si are intentia sa opreasca in primul rand pentru siguranta ta. Poate la volan este un cretin care se uita in alta parte decat in fata. Daca esti apostrofata ca nu casti ochii atunci cand traversezi pe trecere este dar pentru ca soferul ala isi face griji pentru tine ca data viitoare e posibil sa fii stilizata cu creta pe asfalt de cei de la Criminalistica.

    • E total gresit ceea ce spui, si datorita faptului ca multi au o astfel de atitudine au loc foarte multe accidente. Legea spune ca ai dreptul si prioritatea sa traversezi pe trecere de pietoni dar mai precizeaza ca trebuie sa te asiguri inainte de a face asta. Ori daca tu nu te uiti pe unde mergi sau nu te opresti macar o clipa pentru a te asigura in fata trecerii, si pur si simplu mergand pe trotuar odata ajuns in dreptul trecerii cotesti sa traversezi,de ce ai pretentia ca un sofer sa iti ghiceasca intentiile? Mai ales pe timp de iarna cand carosabilul e acoperit de zapada, trebuie dublata atentia pietonului, pt ca cu toata atentia o masina nu poate opri in 5 metri nici macar la viteza mica de 25-30 km la ora. Si pietonii au responsabilitate cand traverseaza, nu doar soferii.

    • Stimata Madalina, va ajut obligatiile (cautati cuvintul OBLIGATII in textul de mai jos) pietonilor stipulate in Codul Rutier…Nu pot decit sa va doresc sa nu muriti pe trecerea de pietoni convinsa ca nu trebuie sa va uitati in ochii soferului ci sa va ocupati si de alte „urgente” , iar faptul ca este dreptul dvs va va ajuta in relatia cu Sf.Petru
      Art.72. – (1) Pietonii sunt obligati sa se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stânga a drumului, în directia lor de mers. Când si acostamentul lipseste, pietonii sunt obligati sa circule cât mai aproape de marginea din partea stânga a partii carosabile, în directia lor de mers.
      (2) Pietonii au prioritate de trecere fata de conducatorii de vehicule numai atunci când sunt angajati în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate si semnalizate corespunzator, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
      (3) Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar în lipsa acestora, în localitati, pe la coltul strazii, numai dupa ce s-au asigurat ca o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic.

    • Legea spune ca ai prioritate pe trecerea de pietoni, dar trebuie sa te asiguri in prealabil. Nu daca ai pus piciorul pe trecere automat ai prioritate.
      Citeste legea si apoi „citeaza” din ea!

    • Draga Madalina in mare parte ai dreptate cu ce zici, dar am sa iti spun o poveste si mai discutam dupa accea. Am un prieten care e sofer pe un camion destul de „mic” 30t. Intr-o dimineata se ducea in locul in care avea treaba, evident garajul si punctul de lucru erau in doua zone diferite. Se apropia de un sens giratoriu. Cand acest autovehicul se afla la aroximativ 2 METRI de o trecere de pietoni o femeie de cca. 35-40 de ani sa angajat in traversarea strazii. O astfel de masina este practic imposibil sa nu o vezi si sa nu o auzi. Prietenul meu a intuit ce urma sa faca acea femeie, iar in momentul in care doamna a pus piciorul pe trecere, acesta a facut singurul lucru pe care putea sa il faca, sa clacsoneze pentru a evita accidentul. Cred ca te intrebi de ce nu a oprit. Ei bine intr-o astfel de situatie nu ai cum sa opresti o masina/camion/tir doar daca mergi cu 15-20km/h.

    • Draga Madalina..Ai dreptate pe undeva..Legea spune ca ai dreptul de a traversa,CU PRIORITATE pe trecerea de pietoni..insa draga Madalina ..Tot legea mai spune sio „”DUPA CE TE ASIGURI IN PREALABIL”..[sau cam asa ceva”..Eu sunt un „Bunic..cu carnet de peste 40 de ani..am reusit performanta sa nu am accidente la volan..[ma ros „sifonari minotre….alea nu se pun] asta inseamna zic eu ca am condus aproape o viata destul de corect..si mai ales ATENT..daca si Pietoni ar traversa la fel de corect si atent cum conduc eu..[si multi..foarte multi ca mine] ar fi o treaba faina..Nu spun ca nu avem si BIZONI printre soferii din trafic..AVEM..prea multi chiar..insa si intre pietoni gasim la fel de multi „”Bizoni”..Cu respect Un BUNIC..Acum pentru Razvan..O zi cat mai faina .si ..Respect..mai rar..asa ceva in traficul Romanesc..

    • Draga Madalina,
      In calitate de pieton sunt perfect de acord cu tine. In calitate de sofer, NU! Un NU raspicat pentru ca oricat ai fi de prudent pot interveni diverse cauze, independente de tine ca sofer, care sa duca la lucruri urate. Poti sa te trezesti ca nu mai ai frane, ca prinzi mazga sau polei pe jos si te duci sanie, poti sa te trezesti ca nu ai timp sa opresti masina pentru ca dragul de pieton se arunca cu capul intre umeri si ochii in pamant pe trecere si are pretentia sa fi tu un supraom cu refrexe de pantera si sa opresti o masina intr-o secunda. Oricat de prudent ai conduce, intotdeauna exista o sansa ca lucrurile sa nu iasa cum ti-ai dori…asa ca inainte sa avem tonuri agresive si sa ne cerem drepturile si sa avem pretentii de la ceilalti, hai sa incepem sa vedem lucrurile si altfel noi, sa schimbam modul in care gandim si actionam noi si apoi sa avem pretentii de la ceilalti….
      P.S. Stii ca daca mergi pe mizeria de la rotile unui camion masina iti fuge daca nu esti atent chiar daca restul soselei este uscat? A….si inca ceva: care este viteza corespunzatoare conform logicii dvs.? 50 km la ora este perfect regulamentar…si posibil sa nu functioneze cand iti sare careva in fata.

    • Data viitoare „arunca-te” increzatoare pe trecerea de pietoni, pentru ca ai drepturi! Documenteaza-te un pic mai atent cu privire la drepturile pe care le ai. La o trecere de pietoni, am oprit masina sa dau prioritate unei masini de ambulanta cu semnalele acustice si vizuale pornite, ca o doamna/domnisoara sa realizeze ca are drepturi si sa traverseze atunci pe trecere, provocand un haos total.(cam asta e cu drepturile) haide sa nu abuzam.

    • Madalina nu zice nimeni ca nu este dreptul tau sa tranversezi pe la trecere, dar normal mi se pare atunci cand tranversezi o strada sa nu fi atenta in alta parte(partener de discutie, telefon..)..este vorba de viata ta in primul rand..si daca tu ai vazut masina care ar trebui sa opreasca la trecere nu inseamna ca si cel ce o conduce observa pietonul..(si soferul poate sa fie cu ochii in telefon..)

    • Doamna Madalina, iata extras din lege daca nu cunoasteti obligatiile pe care le avem cu totii cand suntem pietoni:
      „Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.”
      Daca in calitate de pieton e ok sa traversezi vorbind la telefon, oare de ce soferului ii este interzis sa vorbeasca la telefon ?

    • Madalina, ai prioritate pe trecere, dar ai si obligatia, conform codului rutier, sa te asiguri temeinic. Altfel iti pui viata in pericol. Si pietonii pot fi amendati pentru nerespectarea legii. Ni s-a intamplat tuturor, la un moment dat, sa traversam fara sa ne asiguram si sa fim intampinati cum se cuvine, cu scrasnit de roti. Un incident ca asta trebuie sa ne puna pe ganduri.

    • Ai dreptate, doar in parte! Vorbesc din postura de sofer profesionist. Este adevarat ca legea ma obliga sa conduc preventiv! Dar daca fac infarct la volan? Daca ma lasa franele la masina? Daca ma loveste alta masina din spate si ma impinge peste tine pe trecerea de pietoni? Nu incerc sa gasesc vreo scuza soferilor indisciplinati, vreau doar sa subliniez ca se pot intampla lucruri neprevazute, iar tu, ca pieton trebuie sa fii atent la trafic! Daca se intampla vreunul din cazurile de mai sus, nu mai conteaza ca esti pe trecere si eu sunt vinovat! Tu, ca pieton o sa ai de suferit!

    • Din cate imi aduc aminte, de la lectiile de „circulatie” din scoala, trebuie sa te asiguri chiar si atunci cand traversezi strada pe trecerea de pietoni. DA – Lege spune ca ai voie si ca ai prioritate, dar Legea nu iti aduce inapoi sanatatea, nu te invie daca Doamne-fereste mori … doar o sa trimita la inchisoare un sofer nesimtit sau doar neatent.
      Nu aruncati toata vina pe umerii soferilor. Exista si soferi nesimtiti, dar si pietoni nesimtiti. As putea sa va dau nenumarate exemple, dar nu cred ca este cazul … majoritatea le-ati trait 🙂

    • Cu atitudinea asta o sa fii culeasa cu lopata de pe vre-o trecere. E viata ta, nu o lasa in mainile unui idiot. Te-ai gandit o clipa ca poate soferul ala se uita unde te uiti si tu? Ce se intampla? Tu mori si el ajunge prin tribunale. Daca legea iti da voie sa treci nu inseamna ca poti sa o si faci. Tot legea te obliga sa te si asiguri si sa te angajezi in traversare doar daca nu pui in pericol pe nimeni. Daca nu ma crezi citeste, risti amenda daca te arunci cu capul inainte pe trecere. Zii merci ca ai fost claxonata si esti azi aici sa povestesti, la cati idioti sunt in trafic poti sa ajungi la stiri mai repede decat crezi. Nu te supara pe mine pt critica, am facut-o pt binele tau, ca faci parte din categoria celor care cred ca dungile alea albe sunt magice si ca doar soferii poarta responsabilitatea vietii tale.

    • De ce sa nu te uiți la sofer? Poate el nu te vede in timp util. De ce sa te uiți la telefon sau sa mergi încet pe trecere, ca doar e dreptul tau…? Daca unul pleacă de acasa cu masina buna din punct de vedere tehnic iar pe drum se strică ceva la sistemul de frânare sau directie, atunci ce faci? Nu te gândesti si la varianta asta? Nici mie nu-mi place când un smecher de sofer încurca circulația. Folosesc si eu claxonul din plin chiar daca e interzis claxonatul in oras! E si obligația pietonului sa stie legislatia rutieră privind drepturile si obligațiile pietonilor!

    • cred ca tine si de bunul simt al tau,ca si pieton,sa te asiguri inainte sa treci strada,chiar daca esti pe trecerea de pietoni. daca tu nu ai grija de pielea ta,de ce sa am eu,ca sofer? nu cred ca este greu si pt pietoni sa astepte pina se aduna macar 4-5 pietoni si sa treaca impreuna strada. asa cred ca e mai vizibil pt toata lumea. si mai de bun simt.

    • Corect,poti traversa fara sa te uiti,la fel poate trece un sofer fara sa te vada cu toate ca ar trebui sa iti dea prioritate si s-ar putea sa fi ultima data cand treci….sau s-ar putea sa te uiti inainte de a traversa,viata ta merita o privire in stanga.

    • Madalina, ai dreptate referitor la indatoririle soferilor. Gresesti referitor la indatoririle pietonilor:
      (3) Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar in lipsa acestora, in localitati, pe la coltul strazii, numai dupa ce s-au asigurat ca o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic.
      Eu,ca pieton, nu ma angajez in traversarea prin loc amenajat si semnalizat(trecere de pietoni) decat dupa ce ma asigur temeinic. Asta pentru mine inseamna sa nu oblig soferul sa imi acorde prioritate decat daca este absolut necesar.

    • Cea ce nu stiti d-voastra sau ignorati este faptul ca legea spune ca d-voastra ca pieton trebuie sa va asigurati cand traversati strada chiar si pe trecerea de pietoni.Degeaba conduc preventiv daca d-voastra nu va asigurati .Am avut situatie cand 2 stateau de vb pe marginea trotuarului au terminat de vb si unul s-a intors si mi s-a urcat pe capota.degeaba am condus preventiv ,daca pietonul traverseaza ca o vita ”pt ca legea ii da prioritate”.

    • Aveți dreptate în ce privește prevenția șoferului . Pot să va spun ca sunt sofer de meserie și , cu părere de rău , va spun ca foarte mulți pietoni se arunca orbește în mod vizibil intenționat să te facă pe tine să rupi frânele. Intradevar , e dreptul dumneavoastră și el rămâne singurul neatins pe patul de spital sau Doamne ferește mai rău . Ganditi-va ca poate în momentul în care va angajați în traversare fără cea mai mică urma de asigurare , ca poate șoferul care se apropie de trecerea de pietoni vine după un drum de noapte în care a „servit ” ceată sau știu eu mai ce. Iar mașină e mașină , nu îți spune când se defectează . Așa ca sfatul meu e pe viitor asigurati-va înainte să va angajați în traversare ca o faceți în primul rând pentru dumneavoastră . Până și copilului meu îi spun să se asigure înainte. Dealtfel există un paragraf în lege care sancționează pietonul care se arunca orbește pe trecere. Așa ca fiți un pic vigilență și nu va lăsați viața exclusiv în mâna și picioarele șoferilor.

    • Se vede ca nu ai permis… Altfel ai fi stiut ca este obligatia pietonului sa se uite in stanga si in dreapta sa se asigure ca este vazut de soferi si ca i se acorda prioritate de catre soferi inainte de a trece strada si nu sa se arunce „sinucigas” pe trecerea de pietoni. Chiar daca ai avea doar 30 km/h oprirea masinii nu este instanta… necesita un spatiu de franare, spatiu care poate fi suficient cat sa te trezesti sub masina sau pe capota. Trecerea de pietoni iti da dreptul sa treci pe acolo nu ai si prioritate daca esti „sinucigas”. La trecerile de pietoni te asiguri ca ti se acorda prioritate nu te arunci cu capul inainte ca iti da voie legea. Si stii de ce? Pentru ca legea nu-ti permite asa ceva. S-ar putea chiar sa te trezesti ca platesti reparatiile masinii care te loveste. La Lugoj politia a dat foarte multe amenzi pietonilor care se uitau la partenerul de discutie sau in telefon in momentul in care treceau pe trecerea de pietoni in loc sa fie atenti la drum. In concluzie este si responsabilitatea pietonilor cand trec strada. Pietonii sunt si ei oameni ca soferii… Nu animale…

    • Doamna draga, legea spune ca ai voie si prioritate sa traversezi, normal, dar tot legea spune ca si pietonul trebuie sa se asigure, la fel ca soferul. Si soferul are o responsabilitate, dar nu numai el! Si dumneata trebuie sa fii responsabila pentru viata ta, nu-i normal? Si-apoi, in general pietonii au impresia ca ei au doar drepturi, nu si obligatii! Cei mai multi trec ca oile, scuzati-ma. Nu spune nimeni ca trebuie sa-i faci ochi dulci soferului pt. a putea trece, asta n-am mai auzit-o!

    • Fara suparare insa este responsabilitatea ta ca pieton sa te Asiguri inainte de a traversa si ca traversarea Ta nu reprezinta un pericol pentru tine si restul participantilorla trafic. Atat ca pieton cat si ca sofer si pe colo mecanic , iti pot spune ca nu te joci cu fierul. O garnitura care e tocita si fix cand calci frina cedeaza poate creea probleme. Cand vad Pieton care alearga pe trecerea de pietoni sau sare pe trecere ca in piscina , ii dau nu numai claxoane dar imi vine sa idau si pumni.
      Articolul 72, alin. 3 din OUG 195/2002 : Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar in lipsa acestora, in localitati, pe la coltul strazii, *numai dupa ce s-au asigurat ca o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic.* Citat de pe Blogul lui Marian Godina – politist in cadrul Politiei Rutiere.

    • Madalina, eu iti raspund cu o intrebare: e normal sa te arunci pe trecerea de pietoni doar pentru ca e dreptul tau sa treci pe acolo? Daca masina e la un metru de tine si nu mai are timp sa opreasca, ce faci? Esti lovita ca e dreptul sa treci pe trecerea de pietoni? Eu era sa lovesc un pieton ( un tinar de 16 – 17 ani) in situatia asta pentru ca nici macar nu s-a asigurat, nici macar nu a ridicat ochii din telefon. Noroc ca am putut sa-l ocolesc. Si legislatia prevede ca si pietonii sa se asigure, nu doar soferii.

    • Legea zice ca si pieton ca AI OBLIGATIA sa te ASIGURI si tu si numai dupa aceea sa treci strada ! Nu intri pe trecere fara sa te asiguri macar din stanga si apoi din dreapta ! Si daca e 1 sau 2 auto in trafic normal e sa astepti sa treaca ele si apoi sa treci tu, nu sa opresti aiurea 2 masini ca treci tu cu tocurile agale ! vezi aci un caz similar cu atitudinea ta de „PIETON CU PRIORITATE !” http://romani-buni.info/2015/11/marian-godina-superpolitistul-comediei-pentru-pietonii-care-cred-in-destin-renuntati-la-aceasta-credinta-macar-atunci-cand-traversati-strada-asigurati-va-temeinic-aveti-puterea-de-a-va-schimba/

    • Legea spune ca pietonul este OBLIGAT sa se asigure înainte de a se angaja in traversare! Chiar pe trecerea pentru pietoni! Nu vorbeste la telefon pe trotuar si brusc se arunca pe trecere ca , de, e dreptul lui! Pana la urma, vorbim de oasele fiecaruia si nici o suma de bani nu iti va lua durerea! In primul rând trebuie sa iti pazesti fizicul!

    • Madalina, stiu ca legea spune multe , stiu ca suntem plini de drepturi dar mai lasa dracului telefonul ala pe trecere, la volan sau la semafor ! De ce ? o sa ma intrebi tu suparata si agresiva , NU SCRIE NICAIERI IN LEGE o sa spui tu cu legea in mana , trec cum vreau eu daca e trecere pt ca am dreptul o sa afirmi cu tarie … AI DREPTATE dar hai sa iti spun eu altfel :

      Din 2007 sunt motociclist ( am permis categ B din 1999). Prin 2010 stand pe motocicleta la semaforul imediat de dupa spitalul Colentina am simtit o furnicatura pe sira spinarii si m-am intrebat „Ce dreaq am ca nu mi-e frig si de la ce o-i fi simtit asta ?” … era verde de vre-o 5-6 secunde cat ma intrebam eu daca e ceva cu costumul moto de am simtit asa furnicaturi … claxoneaza melteanul din spatele meu , dau sa plec si ce sa vezi un taxi imi taie fata pe rosu clar, de i-a lipsit juma’ de metru sa ma faca poster … ma iau dupa el , ca deh nu ma las „Ce plm am drepturi , nu poti sa faci una ca asta si sa pleci pur si simplu , trebuie macar sa il intreb de ce *beeeeeeeeeeeeeep nu se uita retardul la culoarea semaforului ” ei bine l-am ajuns relativ repede si l-am luat la intrebari … tine-te bine sa auzi raspunsuri :

      ” Boss nu te-am vazut asta e … ce vrei sa fac eu acum ” …
      Dar ca era rosu ai vazut :

      „Boss are si mandea comenzi si probleme personale vorbeam la tel si chiar nu mi-am dat seama … asta e … ce vrei de la mine … hai sa fim sanatosi ”
      Pai da bai nene dar daca plecam mai devreme cu 5 sec eu nu mai eram deloc sau mai rau eram paralizat pe viata nu ti-e rusine un pic asa ?
      „Boss ce sa zic plm imi fac treaba , nu mie rusine ca imi fac treaba fiecare cum poate , de ce mergi Boss pe 2 roti … sa te distrezi ? pai eu merg ca asa merge banul … daca vrei sa te distrezi Boss e periculos si asta-i viata ”

      Deci Madalina daca vrei sa stai intre 4 scanduri cu familia ta jelind dupa tine si un bou sa ia 2 ani cu suspendare pt omor din culpa (ca fix asa e legea in Romania) nu ai decat sa traversezi fix in ce mod vrei tu … daca insa viata ta e mai presus decat toanele unui Bivol galben de trafic atunci te-as sfatui calduros sa te asiguri pt ca asa cum tu vb la tel pe trecerea de pietoni asa poate vb si bivolul la tel in masina ilegal si sa te nenoroceasca , te incalzeste ca ii da statul arest la domiciliu sau 2 ani cu supendare ?

      P.S. – Si eu era sa dau cu masina peste o eleva care vorbea la telefon, trecea in pas alergator si nu s-a uitat … problema e ca eu m-am uitat si chiar aveam 30 km/h pt ca era si limitator de viteza in fata trecerii insa i-a mi-a aparut fix in dreptul stalpului de la parbriz care imi obtura vederea … noroc ca am vz ceva cu coada ochiului … ca deh asa sunt obisnuit de la mersul pe 2 roti sa am DIAMOND EYES in trafic .
      Daca tii la sanatatea ta si integritatea ta corporala CAND VREI SA TRAVERSEZI , TE ASIGURI PT CA ACCIDENTS HAPPENDS ( de aia le zice accidente si la cate permise s-au dat pe spaga … ) .

    • Legea da voie pietonului sa treaca pe acolo dupa ce se asigura. Prioritate are dupa ce calca pe trecerea de pietoni. De unde naiba scoateti ineptiile astea cu prioritatea absoluta. Soferul trebuie sa se uite in fata, spate, stanga, dreapta. O masina nu poate opri in 5 metri, insa un pieton poate astepta 5 secunde. Ca pieton, privind catre fata soferului o sa stiti ce reactie are, iar daca soferul nu se uita la tine inseamna ca nu te-a vazut. In continuare ai de ales daca vrei sa te loveasca masina sau daca vrei sa scapi intreg. Haideti sa ne protejam mai intai si apoi sa fim tupeisti.

    • Azi dimineata mi-am luato si eu un pic … langa casa este o scoala si evident cand parintii ii aduc la scoala ca na .. pe vremea mea nu ma duce mami cu masina pe ei ii aduce cineva.. 🙂 eram la trecerea de langa scoala in drum spre birou asteptam ca orice om sa treaca autobuzul .. masinile si sa imi croiesc un pic de drum sa traversez ca deja eram in intarziere… Ei bine acum un tatic dasta cu fisu in masina .. el vroia sa parcheze masina dar cum .. eu stateam la trecere el vroia sa o urce pe trotuar si omu imi face semn la un moment ca sa ma dau asa ca el vrea sa parcheze masina ..evident reactia mea la 8 dimineata fara cafea si tigara.. a fost ceva de genul m-am uitat la el urat nu m-am dat la o parte i-am zis sa o parcheze in masa si ca ceea ce face e neregulamentar ca nu are voie sa parcheze pe trotuar ca sa nu mai zic inainte pe si dupa trecerea de pietoni evident el a fost cel suparat si mofturos ca mi-am permis eu sa ma iau de unu cu un jeep.. evident .. i-am retinut numarul de inmatriculare ca si data viitoare cand il mai vad sa ii umplu un pic frigiderul.. dupa toata faza el in continuare cu masina pe trecere nu am vazut ca din spate venea o masina si era sa ne ciocnim un pic dar ala a fost mai treaz ca mine si ma observat inainte :-).

  2. Am patit in Rahova ceva asemanator: un copil a taiat trecerea in diagonala, venind din spatele masinii si era sa il calcam. Era ploaie, el avea gluga pe cap si nu s-a asigurat deloc. Era singur si a avut noroc ca incetinisem la trecere. Practic respectarea regulamentului i-a salvat lui viata si pe noi de o tragedie.
    La polul opus, un taran care vorbea cu alt taran fix in mijlocul strazii, langa o masina, genul de patron care invartea niste chei pe degete. Era sa il acrosam usor si am deschis geamul si ne-am cerut scuze … noi. El tot taran, cu gura mare, de parca ii cumparare ma-sa strada, ne-a injurat. Era o zona cu multe masini parcate aiurea si trebuia sa fim foarte atenti la cei care veneau din sens opus, sa nu lovim pe cineva. Tot viteza redusa ne-a salvat pe amandoi.

  3. acum 2 zile niste copii maricei de 14 ani ereau pe bulevard pe banda unde circula masinile cu scheibordurilese plimbau ei ,nu le ajunge trotuarul ,asa copiii nu am, vazut a venit direct inspre o masina , m am speriat asa rau eu, DOAMNE ce copiii inconstientii ,asa baga oamenii in necazurii .ar trebui amendati si copii ca sunt destul de mari sa se mai potoleasca ca sunt prea de tot. trebuie luati de urechiuse destul de mari si incostiientii

    • Corect. Parintii ii lasa de capul lor , se intampla fel si fel de accidente , ori de masina ori de animale etc, si dupa tot ei cu gura mare ca soferul e de vina.

  4. Situatiile astea sunt tot mai dese, sa educi lumea e foarte greu ,dar ce fac mai ales taximetristi in Cluj e revoltator…

  5. La unele scoli profesorii/invatatorii de servici cu elevii mai mari de servici vin mai repede si ii preiau din masini, doar se da jos cel mic si masina pleaca.

  6. Gand la gand – eu fac asta de ceva vreme, fix din acelasi motiv. Sunt putini cei care-si fac in mod corect treaba dar sunt cu atat mai putini cei care sunt si apreciati peste asta. Cei care sunt apreciati in mod direct, de la om la om, sunt aproape de negasit.
    Si da, chiar daca in fapt nu fac altceva decat sa-si faca treaba, este nevoie de incurajare. Este nevoie sa aratam ca suntem oameni.
    Multam pentru incurajare :).

  7. 1. Mașinile nu trebuie parcate pe trecerea de pietoni și nici la 25m de acestea(poliția nu vrea să îi amendeze)
    2. Foarte mulți oameni/copii nu se uita în stânga sau dreapta când sunt pe trecere. Ei cred ca au dreptul să treacă oricând vor ei.

    • Ei chiar au DREPTUL sa treaca oricand vor ei, au prioritate conform legii. Daca lovesti un pieton pe trecerea de pietoni este vina TA chiar daca se dovedeste ca pietonul nu s-a asigurat. Asigurarea (asa cum ii spune numele) este in binele lui – si sigur ca e necesara – dar nu este o obligatie a pietonului.

    • Nu este in totalitate adevarat ceea ce spui, Andrada. Pietonul ar trebui amendat si actionat in judecata pentru recuperarea prejudiciului in cazul unui accident provocat din vina lui. Articolul 72, alin. 3 din OUG 195/2002 : Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar in lipsa acestora, in localitati, pe la coltul strazii, NUMAI DUPĂ CE S-AU ASIGURAT că o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic. Pe zebra sau nu, trebuie sa beleasca bine ochii inainte sa puna piciorul pe carosabil. Are prioritate, insa nu oarba.

    • Textul de lege e ambiguu din punct de vedere gramatical: partea cu „numai după ce s-au asigurat” e valabilă pentru ambele cazuri descrise (trecere de pietorni şi colţul străzii) sau numai pentru ultimul (colţul străzii)?

    • amandoua. Dar daca esti pieton „care are numai drepturi, nu si obligatii“, citesti doar ce te intereseaza si cum te intereseaza.

    • Din text eu inteleg ca trebuie sa se asigure in a doua situatie, insa, bunul simt, educatia si instinctul de supravietuire ar trebui sa te determine sa te asiguri in ambele situatii.

    • nu e ambiguu de loc,
      doar ca oamenii prefera rastalmacirea Andradei

      cu dreptul de trecere vine si obligatia de trecere,
      la fel si cea de a te asigura

    • http://mariangodina.ro/trecerea-de-pietoni/ Parerea unui politist in legatura cu astfel de cazuri

    • foarte gresita interpretarea,
      ai dreptul sa treci pe trecere, si esti obligat sa traversezi doar pe trecere!
      la trecere de asemenea esti obligat(!) sa te asiguri

      rea multi oameni citesc legea doar ca sa poata pretinde ca sunt documentati

    • @Andrada: Sa te bazezi pe aceea prioritate conform cu legea si traverseaza fara sa te asiguri! Ca daca cumva te accidenteaza un sofer pe trecere o sa te ajute foarte mult ca ramane el fara permis, plateste amenda sau poate face puscarie… pe lumea cealalta!
      Sa te uiti in stanga si in dreapta INAINTE de traversarea strazii ar trebui sa faca parte din instinctul de supravetuire, sa devina un gest reflex. Aveti insa grija daca ajungeti in tari in care se circula pe partea cealalta! 😉

    • pf..cat dreptate ai..si ce punct mare ai pus pe ” i ” ..caci de aici vin cele mai multe probleme si asta e cauza in majoritatea cazurilor cu accidente pe trecerea de pietoni..Politia nu isi face treaba !!trec zilnic pe langa masini parcate inainte/dupa/pe trecerea de pietoni si nici nu le baga in seama(fac parte din peisaj) .
      In schimb,stau in comune/sate la panda..nu se mai pune accent pe preventie…
      Bun cometariul tau . daca tot se porneste o”campanie” -asta ar fi potrivita -mai multe verificari,mai multe aplicari de lege ,politie mai multa in orase/la scoli/intersectii.
      Si a! multttttt mai multe semafoare ”cu buton” ar fi utile…

  8. Probabil singura exceptie sunt mașinile care circulă în regim de urgență (ambulanțele, de exemplu). Doar ele au prioritate în fața pietonului aflat pe trecere.

    • Bai fato’ , termina te cu prostiile astea cu cine are sau nu prioritate pe trecerea de pietoni! Din poza vad ca esti destul de matura, incat sa GANDESTI in primul rand! Doar TU ai prioritate la viata ta, daca pe tine nu te intereseaza decat ca esti sefa pe trecere atunci iti doresc o mica tavaleala pe zebra, poate iti vine mintea la cap! Nu te mai baza pe altii cand vine vorba de propria persoana, beleste ochii si ai grija de tine!

  9. sa inmultim situatia cu -1.
    cate treceri de pietoni le parcurgi cu 30km/h?

  10. In fata scolii 195 exista o trecere de pietoni, unde opresc in fiecare dimineata parinti sa-si lase copiii (inainte, pe si dupa trecere). Uneori este prezenta si politia locala sector 2, sa dirijeze circulatia. Parintii opresc in fata lor inainte, pe si dupa pasaj, fara probleme.

  11. În Suceava e aceeași problemă: se parchează pe, înainte și după trecerea de pietoni. În multe cazuri chiar concomitent. Eu sunt o persoană mică de statură, am doar 1.70. Nu vă zic ce aventuri am când încerc să trec pe astfel de treceri de pietoni mai ales când e parcat câte un „Meleu” de două ori mai înalt ca mine. Eu ca eu, dar oare copiii care merg sau pleacă de la școală pe jos ce fac? Cu toate că sunt zeci de treceri de pietoni suferă de această problemă, nu am văzut niciodată amenzi pe aceste mașini sau să fie ridicată vreuna. Dacă aș vedea un polițist care i-ar sancționa pe vinovați jur că m-aș duce la el și i-aș strânge mâna.

  12. Un popor plin de iobagi nu are cum sa fie educat si sa multumeasca omului legii.

  13. Razvane, mi se pare foarte buna ideea ta. Frumos, probabil politistul nici nu se astepta la asa ceva.

  14. In urma cu 2 saptamani mi-am semnat primul proces verbal de amenda din viata mea de sofer (si-s niste ani si cateva sute de mii de km de cand fac asta).
    La cat de vitezomana sunt eu, as zice ca n-am luat amenda de viteza (aveam 145 pe autostrada), dar politistul obisnuit ca in astfel de cazuri soferi vor sa negocieze, sa conteste corectitudinea aparatului de masurare etc. a luat obisnuita atitudine aroganto-defensiva.
    Am ales sa ii multumesc, sa ii spun ca daca am gresit voi plati, si i-am spus ca tocmai are onoarea sa imi scrie prima amenda din viata mea de sofer.
    Pana i-am facut plata si a scris chitanta i s-a schimbat complet starea de spirit, a inceput sa ma intrebe de drumurile pe care le fac zilnic (era evident ca circul mult din moment ce am masina de firma inscriptionata). La final mi-a urat drum bun si mi-a recomandat sa conduc prudent si cu atentie. Nu incet, ci prudent si cu atentie. Si am inteles ca si politisti sunt oameni care respecta alti oameni si munca lor, daca si acestia stiu sa le respecte munca.

  15. Orice initiativa de genu e bine venita, doar ca prea putin o sa o puna asta in practica din diverse motive (gen comoditate, „oricum asta e datoria lui”, etc).
    Ar fi bine totusi ca toti sa incepem sa nu mai parcam aiurea (chiar daca e pentru 2 min), sa nu mai trecem strada prin loc nepermis (doar pentru ca putem). De cate ori nu trecem strada prin locuri nepermise si gasim scuze? Ma grabeam, m-am asigurat si nu am incurcat pe nimeni, nu treceau masini – de ce sa merg pana la trecere?
    Daca o buna parte din oameni ar face asta, celorlati li s-ar parea ciudat sa treaca strada aiurea sau poate nu. Dar merita incercat.

  16. Eu imi doresc sa se dea amenzi usturatoare pentru toata lumea, pietoni sau soferi , daca nu avem bun simt macar sa stim de frica.
    Mi-asi dori ca politisti sa dea amenzi si parintilor inconstienti care nu tin copiii mici in scaunel special de masina , o cunostinta mi-a spus odata ca mai sigur copilul decat la ea in brate nu este niciunde ,nic un scaunel nu tine copilul cum il tine ea … in momentul ala mi-am schimbat parerea despre ea, nu poti sa fii in halul asta de insconstient si sa te numesti parinte responasabil, apoi mi-a spus ca daca s-ar da o lege care sa o oblige sa ia scaunel ar lua dar asa ce reost are, a fost surpinsa cand i-am spus ca exista legea respectiva despre care ea vorbeste. Atunci a spus ca in 3 ani ei nu i-a dat nimeni amenda si asa ca tot nu are sens scaunelul de masina , nu se justifica. Iata ce se petrece in habitaclu atunci cand are loc impactul: copilul este aruncat si izbit de peretii masinii, forta unui parinte, care l-ar strange in brate, nu are efect, iar copilul ar fi aruncat ca un proiectil. În cazul unui impact frontal la o viteza de 70 de kilometri forta de proiectare este de aproape o tona.

    • Indraznesc sa te contrazic: forta unui parinte, care il strange in brate, ar avea efect. Nu unul benefic, dar ar avea. Copilul ar trebui sa suporte si greutatea parintelui care „protector” va veni peste el, pentru ca inertia nu tine cont si de bunele intentii (bune doar in mintea lor).

      Copilul meu a avut o foate scurta perioada in care incepuse sa se revolte impotriva scaunului, dar masina pur si simplu nu putea porni daca nu era in scaun, cu centura pusa 😀 (un senzor special, care functiona indiferent cat de grabit eram). Ulterior a ajuns sa ma anunte si daca apucam sa pornesc motorul fara sa-i pun centura. Acum am scapat de grija asta si-si pune centura singur. Si am un inaltator suplimentar in masina, pt ca niciodata nu se stie cand mai luam un prieten cu noi.

      Si am facut un mic test: franare la cca 5km/h, intr-un loc sigur, sa nu incurcam pe nimeni. Are 7 ani si in felul asta stie cat de importanta este centura si ca nu este un moft de-al meu. Si este un test care convinge multi adepti ai inutilitatii centurii de siguranta. Chiar si la viteze mici poate face diferenta intre un nas spart sau nu.

    • De acord cu ce spui tu. Dar ma gandesc ca parintele ar fi prins in centura si copilul tinut doar de bratele parintelui. Si ma gandesc ca parintele ar fi oprit de centura si bratele nu ar fi suficient de puternice incat sa opreasca inertia copilului in cazul unui impact frontal.

      Si da, metoda cu „senzorul special” de centura care nu lasa masina sa porneasca functioneaza perfect. 🙂

  17. Azi era sa fiu luat pe trecere de o masina, soferul cred ca m-a vazut la timp dar a „preferat” sa treaca prin fata mea…

    • ti-a intrerupt somnu … ?
      🙂

    • De cand sunt sofer am realizat ca am un comportament diferit si ca pieton. Ce-i drept au trecut multi ani de atunci, am mai imbatranit si eu, am senzatia ca am ceva mai multa minte, traficul este foarte diferit, dar sunt un pieton mult mai atent. Eu le mai spun unora ca si cand sunt pe trotuar este bine sa caste ochii pt ca pana si acolo treaba asta le poate salva viata. Dar sunt si unii care au senzatia ca doar ei sunt pe drum, unii soferi care nu inteleg de ce masina de pe prima banda a oprit in conditiile in care este o trecere de pietoni acolo, care se grabesc si vad ei ca au timp sa treaca prin fata pietonului, ca nu le pasa, ca ei sunt mai smecheri si daca il calca pe vierme pana in ziua urmatoare trecerea de pietoni este desfiintata si sa demonstreze cine voia ca ieri exista acolo (s-a intamplat in tara asta, din pacate nu e banc) … Asa ca nu trebuie sa dormi pe trecere ca sa dai, uneori, de asemenea specimene.

      Mi s-a intamplat ca la semafor, culoare verde, cand am ajuns pe banda a doua, sa treaca o masina cu viteza foarte mare prin fata noastra. Nu dormeam. Jumatate de pas daca eram mai in fata probabil ca nu as mai fi dormit niciodata. Sunt cazuri si cazuri.

  18. Foarte tare ideea ta. Desi cu totii ne grabim cateodata, oamenii doar isi fac treaba. Nu am ripostat niciodata cand am fost oprita /amendata. De fiecare data a fost pe buna dreptate(nu am vazut un limitator de viteza sau am avut itpul expirat). Vrea sa iti spun ca eu vara, in drum spre munca, am oprit e cateva ori sa le las o sticla de apa. Misto sentimentul cand cineva iti zambeste nedumerit.

  19. nu am masina si nici carnet. Citesc ce spui si dau din cap mahnita: da, am mai vazut si la case mai mari.
    Incep sa apreciez enorm dr pediatr care la varsta inaintata (aproape 70 ani) ne-a recomandat: „mai lasati masinile si mergeti pe jos la scoala/de la scoala; copiii sunt ca o oala pe foc, plina de energie, mersul pe jos ii va ajuta sa consume ceva din asta”.
    Pornim cu 15 min inainte de ora 8 si facem un 1 km in pas saltat pana la scoala. Si mie imi prinde bine mersul asta.

  20. Politistii dau amenzi pentru ca ii obliga sefii 2 la numar pe zi. Le dau la doamnele in varsta cu 2 legaturi de leustean si se duc acasa la cate unu dintre ei sa doarma in rest… sau in masina sa se joace pe telefoane intr un loc mai retras.

    Intr-o zi am vazut o batranica plangand cu lacrimi sincer in piata. Politistii ii dadusera amenda 5 mil. Ea avand patrunjel si spanac in valoare de 7 sau 8 lei confiscat. Era prima oara cand venea in piata si ii venea sa si smulga parul din cap plangand ca de unde da amenda!!!

  21. Nu inteleg moda asta postdecembrista cu dusul copilului la scoala cu masina. Bine, o sa-mi ziceti ca sunt multe masini, dar oare o parte din acest trafic nu este facut tocmai de cei ce duc copiii la scoala cu masina?
    Un copil are nevoie de miscare, 1km dus si 1km intors pe zi (15 min) pentru copil este o placere. Toata generala am mers in fiecare zi pe jos la scoala, aproximativ 800m dus, 800 intors pe bordura, traversat pe la trecere dupa ce ma asiguram si nu a dat nici o masina peste mine sau peste colegii mei. Sa-i mai lasam sa se descurce si singuri in viata macar la mersul pe jos prin oras.

  22. Politistii dupa ce aresteaza pe cineva, vinovat sau nu , nu asta e problema, pe strada daca respectivul il injura ..ii zice ceva de mama…politistul tace ca un las . Cand ajung in sectie inchid usile se aduna in jurul respectivului si ii dau la palme il scuipa si rad..ca prostii ce sunt. si il intreaba ranjind ca ei nu rad..ranjesc…il intreaba pe om de ce dai ma de ce dai…bineinteles ca omul nu misca nu face nimic si se razbuna miseleste pentru injuriile pe care le au primit in strada. Mai vreti sa povestiti despre scarbele proaste de politisti?
    Un om al strazii a fost batut in sectie pe motiv ca bea pe strada…Acum tremura de frica cand vede politie!!!

  23. Pietonii au obligatia sa se asigure. Asta am invatat de la scoala primara, sau chiar din gradinita, cum trebuie sa ne asiguram mai intai daca vine ceva din partea stanga, iar mai apoi, cu cat inaintezi spre celalalt trotuar, sa ne asiguram daca vine ceva din partea dreapta.

    In seara asta eram in trafic, in coloana. Masina din fata mea a oprit in spatele autobuzului oprit de coloana din fata. Ne-am pus usor in miscare. Soferul din fata mea era in momentul opririi la 1m de o trecere de pietoni. Cand am pornit agale, dupa coloana, doi pusti mai ca doreau sa intre in masina celui din fata. Au inceput sa urle la soferul, mai mult sau mai putin vinovat. E adevarat ca ei erau pietoni si el trebuia sa le acorde prioritate, numai ca, din acea pozitie, a fost imposibil pentru el sa ii observe, datorita stalpui masinii sale. El a trecut mai departe, eu am oprit, am lasat geamul si i-am explicat de ce nu i-a observat. Replica lor a foat una total depasita, afirmand ca persoana de la volan este ……..
    Chiar cred ca educatia rutiera ar trebui introdusa in programa scolara…ar salva multe vieti.

    Pentru doamna care spunea ca nu are obligatia de a se uita la soferul care urmeaza sa ii acorde prioritate, tin sa-i zic ca se inseala…sa citeasca ce am scris mai sus despre a te asigura inainte de a pasi pe trecerea pe pietoni. Conduc, in medie, 100 de km/zi in Bucuresti. N-aveti idee cati sar sau alearga, sau merg cu ochii in telefon pe trecerea de pietoni. Aceia au pretentia ca soferii sa isi asume toata atentia asupra lor…este o imbecilitate, sczuza-ti-mi expresia.

    P.S.: Tot in seara asta, o doamna mai in varsta s-a aventurat sa traverseze strada prin loc nepermis, chiar daca eu mergeam direct spre ea. Am fost nevoit sa franez brusc, iar respectiva si-a continuat drumul ca si cum nimic nu era aiurea in situatia respectiva…

    • Da,corect. Masina este gramada de fier,degeaba te vede omul si franeaza daca il lasa franele. Insa unii sunt asa de mandri,incat considera ca ei nu au nevoie sa se asigure atata timp cat pun piciorul pe dunga alba si o ia la pas,este locul lor de trecere,nu mai conteaza ca prioritatea le-o ofera o gramada de fiare,conduse de un om,care daca pica unul,omul cu mana nu mai are ce face…

  24. In Brasov, politia ro ridica permise la greu pentru ca tocmai a pus pietonul piciorul pe banda 1 iar tu erai pe banda 5, in schimb tolereaza toate situatiile de genul celor relatate mai sus. De ce oare?

  25. Traversarea drumului public de catre pietoni se face numai dupa ce s-au asigurat ca o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic! 

    Acest text face parte din legislatie.

  26. Sunt foarte multi care opresc oriunde pentru ca acolo au ei treaba. Nu ar merge nici 5 metri pe jos de la masina pana unde au treaba. Cred ca si in bloc ar urca pana la apartament cu masina de ar putea..

  27. da, mare dreptate ai…ii multumesc politiei romane care m-a amendat, si judecatorului care I-a dat dreptate, argumentand ca nu conteaza ca masina nu era parcata acolo unde a sustinut politia ca se afla (fapt dovedit si acceptat de instanta), nu conteaza ca mi-au gresit numele, nu conteaza ca nu era niciun semn de parcare interzisa, si ca ma aflam in fata blocului unde am domiciliul, la o cu totul alta adresa, conteaza ca amenda care mi s-a dat este mica si deci nu mi s-a adus niciun prejudiciu, si mai conteaza si atitudinea mea de a nu recunoaste fapta trebuie sanctionata corespunzator, drept care nu pot decat sa le multumesc in continuare politistilor pentru serviciile aduse.
    in afara de asta, politia nu are treaba cu cei care opresc unde au chef si blocheaza cate o banda, sau cu cei care fac curse, etc, etc, etc.
    da, isi merita multumirile pe deplin.

  28. anul trecut, in august, cand erau „copilasii” (musai diminutiv pentru mamicute si taticuti) in vacanta, mi-au alergat doi adolescenti de vreo 14 ani in fata masinii, ca se grabeau sa prinda autobuzul din sens opus.

    aveam 30 la ora, ca era zona cu treceri de pietoni si biserica (multe babe), insa tot mi-a stat inima ca ii iau pe capota si ma linseaza rudele lor colorate.

    e mai important sa-i indoctrinezi religios sa pupe moaste, sa viermuiasca in coate si genunchi, sa se injure la biserica decat sa ii educi sa stie codul rutier si sa foloseasca prezervativul.

  29. Mădălina, bănuiesc că nu ai permis, din cele relatate de tine. Hai să spun ceva, sunt pieton dar și șofer în mare parte de timp. Nu am fost niciodată claxonată și nici nu mi s-au adresat cuvinte urâte deoarece știu cum e să fii șofer și să trebuiască să faci o mulțime de manevre la o singură oprire. Aici ține și de bunul simț al fiecăruia, nu-mi plac persoanele care trec fără măcar să arunce o privire, nu e normal să te asiguri când traversezi? Nu-mi plac duduile care merg ca pe podium în speranța că la volan e vreun tip cool și poate le claxonează sau whatever. Nu-mi plac nici doamnele distinse care pășesc cu gingășia unui fulg pe trecere și parcurg 5 metri în 15 minute povestindu-i camaradei despre reducerile de „Blecfraidei”. Nu-mi plac nici părinții care nu-și educă copii să se asigure și eventual să nu alerge pe trecere. E un fel de fairplay, cu toții participăm la trafic, fie că vrem fie că nu. Nu toți șoferi sunt mitocani și nu toti pietonii sunt aerieni.

  30. In zona unde locuiesc sta politia de frontiera, plec in fiecare dimineata la 7-8 si vin in fiecare seara la 7-8 (facultate-munca-treburi), in fiecare dimineata cand opresc doar sa vada ca sunt eu in masina ,ma intreaba de sanatate, unde ma duc, si imi ureaza o zi buna (un control complet e cu tot cu acte portbagaj etc..), Atentie! o data la 2-3 zile este alt echipaj care nu a mai fost pe aici de vreo luna – doua… deci nu aceeasi oameni, totusi aceeasi reactie = nu deranjezi aiurea un om care vrea sa faca ceva!

  31. In seara asta ex-militenii (ca nu pot sa le spun politisti) steteau la jegoasa panda in piata Alba iulia, cam prin dreptul Coaforului ala de fitze…. nu stiu ce magarii asteptau sa se intample, reale sau inchiuite. Dar nu-si pot misca suncile grase sa vada dezastrul de zic cu si de dinaintea trecerii de pietoni de pe Burebista. Acolo la terasele de fitze. Aia opriti in buza trecerii, taximetristii de la CEC si tot dezastrul
    Ei au actiuni.
    Dar au uitat cand o masina cu numar de MAI a comis-o cu ranit la trecerea aia de pietoni.
    Cand scapam de militieni si avem politai capabili de multitasking, altceva decat papusile (maarionetele) din zia de azi, puse sa adica amenzi la numar, vom avea trafic civilizat. Pana atunci, marlanii fac legea. Un lucru e clar. politisti sunt pra putini si nu se vad. Se vede mizeria facuta de ex-militieni si de pruncii lor.
    De exemplu, aseara, pe la Uniri, un garcioid a oprit Polo-ul de serviciu fix sub semnul de oprire interzisa si tzusti la Germanos sa-si ia un telefon nou. Nu evam un lacat la mien sa-i incui ca pe sobolani in magazin, s vad cum justifica prezenta acolo. Dar, tyot eu cadeam de terorist si sechestatror, nu ele de magar. Cu uniforma de ghiocel pe el. Frumos, nu ? Cat or tine aia arhiva la camere ?

  32. Foarte bun postul.
    Realitatea din fiecare zi de la Liceul Dante. Unde parcam chiar in fata, la inceput. Unde mi-am dat seama ca nu e in ordine ceea ce fac si am inceput sa opresc la 20 m mai departe, in parcare. Si unde apoi au aparut politisti. Pe care ii laud cand pot. Dar pe care ii si apostrofez, deoarece nu schiteaza nimic atunci cand unul cu mai mult tupeu opreste chiar in fata. Si nu ezit sa ii trimit acasa, daca imi raspund ca nu au ce le face. Dar unde, repet, le si multumesc pentru un lucru absolut normal.
    Cu toate astea, tot noi trebuie sa constientizam ca trebuie sa oprim doar unde avem voie. Cred totusi ca nu putem face asta decat atunci cand, dupa unul-doua avertismente, se dau sanctiuni foarte dure!

  33. Pietonul nu are nici o prioritate, pietonul are doar privilegiul de a folosi acea trecere; asigurarea pietonului este precizata in lege si specificata clar ca inainte de a se angaja in traversare sa se asigure si sa se angajeze doar dupa ce este in deplina siguranta. Dar cum educatia pietonilor nostri este veche de 30 de ani este de asteptat la un astfel de comportament gen jungla….

  34. Foarte fain articolul și inițiativa. Am văzut cazuri multe în care polițiștii sunt admonestați pe nedrept făcându-și meseria. Nici ei nu sunt perfecți, însă să stai în ploaie să fluidizezi circulația este un efort demn de apreciat. Poate învățăm totuși ceva de la Colectiv, regulile au și ele rostul lor.

    http://mihvoi.blogspot.ro/2015/10/politistii-si-pietonii.html

  35. Ca și pieton știu cât de enervant este sa stai 5 minute la o trecere de pietoni ca sa poți traversa pentru ca nimeni nu iti acorda prioritate. Oricum șoferii respectivi ajung mai repede decât mine la destinație dar ce sa faci, graba e mare nu? Ca și șofer totodată, știu ce imprudenti sunt pietonii care pur și simplu sar în fata mașinii fără sa se asigure înainte ca doar „e dreptul lor și obligația noastra” sa ne asiguram noi și pentru ei. Eu am patit odată ca mașină de servici avea o problema cu frana care nu prindea cum ar trebui și mi-am dat seama doar când am ajuns la un semafor (am mers doar cu 40 la ora pana la cel mai apropiat service auto – Cum era sa îmi mai sară un pieton în fata?) Defecțiuni se pot întâmpla mereu. Așadar, în ambele situații e mai bine sa belești tu ochii pentru tine și sa nu te bazezi pe altcineva.

  36. Madalina. Daca esti pieton in majoritatea timpului, te rog sa citesti extrasul de mai jos si retine finalul paragrafului (3). „Zebra” nu este un scut care protejeaza pietonii in totalitate.
    Ca sa fii mai lamurita la ce ma refer iti dau un exemplu:
    eram oprit la trecere, asteptand ca pietonul sa traverseze (dupa ce se asigurase ca o poate face in siguranta). Cand era exact in fata masinii mele, la circa 1,5-2m, am fost lovit di spate de un sofer neatent si impins catre pieton. Daca acesta nu era atent la masinile oprite, ar fi putut fi lovit (chiar daca am apasat frana imediat ce am fost tamponat).
    Deci nu mai fi suparata, nu te arunca pe trecere fara sa te asiguri, nu te uita in ochii soferului, dar fii atenta daca acesta opreste (poate are frana defecta)
    Si acum extrasul:
    Articolul 72

    (1) Pietonii sunt obligati sa se deplaseze numai pe trotuar, iar in lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stanga a drumului, in directia lor de mers. Cand si acostamentul lipseste, pietonii sunt obligati sa circule cat mai aproape de marginea din partea stanga a partii carosabile, in directia lor de mers.

    (2) Pietonii au prioritate de trecere fata de conducatorii de vehicule numai atunci cand sunt angajati in traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate si semnalizate corespunzator, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

    (3) Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si semnalizate corespunzator, iar in lipsa acestora, in localitati, pe la coltul strazii, numai dupa ce s-au asigurat ca o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti la trafic.

  37. Pentru Mădălina, cea fără de permis: dacă te lovește vreo mașină pe trecerea de pietoni pentru că n-ai ridicat ochii din telefon ca să vezi că șoferul te vede (și te vede când îl vezi și tu doar dacă faceți ceea ce se numește eye contact), în cazul tău se numește doar selecție naturală! (!)
    Crezi că vreo tonă jumate de metal poate opri mai ușor decât ți-ai feri tu hoi… hrrmmm… trupul (scuze, mă gândeam deja la un posibil viitor nedorit)?
    Să te ferească Dumnezeu să îi ieși pe zebră dintre două mașini parcate fix înainte și după zebră, dar tu cu ochii în telefon să nu îți dai seama că îți vede cel mult creștetul la fel de negru (deși, la ce ai scris mai sus, cred că părul tău are mari șanse să nu fie ca abanosul) ca un trunchi de copac cu care te poate confunda până ești pe deplin în față lui.
    Mădălina, poate ceda oricare dintre sistemele autoturism și șofer: că nimic nu-i perfect în lume. Și la ce te ajută că ai murit cu dreptatea în mână? Sau, punând răul în față, să presupunem că supraviețuiești, dar într-o stare semi vegetativă, cu ce te ajută că mașină aia ‘n-ar fi trebuit’ să te atingă. Dar te-a atins…
    Sunt, nu șocat, ci consternat de cum poți gândi, de par-că ar fi planeta ta, și nu a lui Dumnezeu, și deci viața pe planeta ta ar fi perfectă, nu cu hibe ca pe cea reușită de Dumnezeu.
    Of of of… Că nu mă pot opri din scris, deși inițial am considerat suficient să scriu despre selecția naturală. 🙂

  38. Faptul ca taticul a fost iresponsabil nu ar fi diminuat cu absolut nimic vina/responsabilitatea ta daca ai fi lovit copiul, sau chiar taticul pe trecerea de pietoni. Este reposanbiliatea ta, a mea, a noastra ca sofer/soferi sa avem grija la traffic iar daca cineva ne obtureaza vizibilitatea nu ne aruncam orbeste intr-o intersectie pe motiv ca cel care a parcat masina e de vina. Personal nu vad nici o diferenta intre comportamentul taticului care in cateva secunde a devenit corect si incercarea ta de a arunca vina pe taticul ce a parcat incorect.

    Chiar daca e mai simplu sa se schimbe altii dupa cum vrem noi, tot mai simplu e sa ne schimbam pe noi.

    • Si am zis eu altceva? Doar am atras atentia ca faptul ca-ti parchezi masina pe trecerea de pietoni poate sa duca la un dezastru daca un sofer nu este atent. Din fericire am fost atent si am franat la timp si nu s-a-ntamplat nimic. Fiecare restrictie din regulament/lege are o justificare. In cazul de fata am exemplificat cu parcatul pe trecerea de pietoni. Dar mai sunt si altele. Unde este linie continua pentru a nu depasi/intoarce probabil ca sunt multe accidente sau este vizibilitatea redusa. Unde e limita de viteza foarte mica probabil ca sunt multe accidente si copii care traverseaza de la scoala. Etc.

  39. Fratele meu lucreaza la rutiera. Aveti idee de cate amenzi da zilnic???? ZILNIC!!! Pe nimeni nu intereseaza. Se merge pe principiul ” lasa mah ca daca a fost azi maine nu il mai gasesti pe politist acolo”. Cate parcari pe treceri, in statiile de autobuz, ca opreste ala in mijlocul soselei ca nu poate trage pe dreapta din cauza unei dube care „face aprovizionare”. Si cel mai epic un mare BMW X6 cu numere de …..da de Bulgaria, blocheaza o mica intersectie in Piata Drumul Taberei parasind practic autoturismul cu vestita scuza „stau 1 min boss, ma duc pana aici…”
    Ce bine ar fi sa se suspende si permisul pt asa ceva. Ohooo….

  40. Azi dimineata, Oradea, adolescent inconstient,dezinsteresat,sa zica multumesc ca nu e in spital…
    In trafic, in fata mea face dreapta o masina pe o strada (nu avea viteza).
    Pe strada,era o zebra pe la 5-7 m.
    Pe ea trece ca Voda prin loboda, un adolescent sinucigas cu gluga pe cap.Nici macar o microsecunda nu s-a asigurat.Ce rost are :)) ?
    Daca soferul nu e atent sau nu ii prind franele ?
    Hai sa mai condimentam…o masina care evita ceva si ajunge pe contrasens pe acea strada….saracul pieton sinucigas va fi accidentat.
    In acest caz, soferul a fost atent,a condus preventiv si a redus viteza si a acordat prioritate lui Voda care trecea prin loboda

  41. M-am uitat la lin-urile catre clipurile de pe trafictube si nu pot sa ma gandesc decat cate de mici suntem si ca am ajusn sa gasim satisfactie in niste lucruri nici macar asimptotice cu normalitatea.

    Sa ma explic: clipul 1 (cel cu un politist pe placul tau) – politistul ala e un rrromanas tipic. De ce? pentru ca la faza asta trebuia, pe langa faptul ca i-a intors pe ce doi din drum sa le aplice si o mama de anada pentru: 1. nerespectarea preselectarii la intersectie, lipsa de semnalizare si incalcarea benzii continue de preselectare. Altfel, politistul respectiv nu le-a cauzat indivizilor decat un neajuns aparent fara sa ii educe in niciun fel. Adica a tratat efectul si nu simptomul.
    Clipul numarul 2 (politistii pe linia de tramvai) – reprezinta un alt quick fix la o problema sistemica. Din pacate, tovarasii militieni aici erau FIX in afara legii. De ce? Pentru ca raportat la legea (scrisa) astazi in Meltenica, atat timp cat linia de tramvai este despartita de suprafata carosabila de un marcaj discontinuu, aceasta poate fi folosita ca banda de circulatie. Asta e legea pe care tovarasiiaia caschetati se lauda ca o apara si o respecta. Ceea ce ar fi trebuit curcanii sa faca era sa se posteze dupa inceperea benzii continue dintre linia de tramvai si sosea si sa nu ii lase (si sa ii amendeze) pe cei ce depaseau acel marcaj. Desigur ca in terile civilizate nu se circula pe linia de tramvai din principiu, si este interzis prin lege, dar asta e alta poveste. Romanii au de 26 de ani automobil „la liber” si inca nu s-au obisnuit cu el, asa ca nu ai ce sa le ceri.

    Evident ca micile satisfactii conteaza, insa aceste probleme nu trateaza fenomenul de fapt: in Romania nu se respecta legea pentru ca nu exista consecinte. Consecinte sunt doar atunci cand agentul fie vrea spaga, fie e o chestiune inconstestabila, fia re chef. Daca ar vrea cu adevarat cei de la militie sa faca ceva, ar amenda in stanga si in dreapta micile contraventii: parcarile cretinoide, lipsa semnalizarii la schimbarea directiei de mers sau a benzii, nerespectarea preselectarii benzilor de circulatie, blocarea intersectiilor. Daca astea ar fi sanctionate din plin, s-ar intampla sa fie mai putine accidente, oameni mai calmi, trafic ma fluent, benzi libere pentru transportul in comun. Desigur, „daca…”

  42. bpr@b.politiaromana.ro
    Cand vedeti ceva in neregula, poza si trimiteti pe adresa asta. Nu o sa ia amenda posesorul, dar o sa primeasca o atentionare. Bizonii pot fi educati. Ei exista peste tot, dar aplicarea legii la noi nu se intampla, iar numarul lor, de bizoni vorbesc aici, creste pe zi ce trece.

  43. Sincer? Mi-e sila de unii parinti, baiiiii mi-e sila stii ce-i aia? Urla in gura mare cand cineva greseste, urla si iar urla cu gura pana la urechi fara sa se uite in propria ograda!

    DAR CE EXEMPLU DAU EI? Ce exemplu dau cand se arunca cu copii pe trecere fara sa se asigure? Ce exemplu dau cand se opresc in mijlocul drumului, fara sa spuna scuze? Ce exemplu dau cand se injura in trafic cu alti soferi? Ce exemplu dau cand fiind in ratb, esti lesinat de rau iar o mamica isi impinge copilul in tine pentru a te ridica de pe scaun?
    Si nu, exemplul nu este pentru cei din jur, este pentru copilul lor, ce exemplu primeste acel copil? Intru in altele deja….dar fierb….DEGEABA! Sper din suflet sa nu ma transform intr-un parinte de genul!

  44. Buna seara,
    Imi poate cineva explica ce inseamna concret ca pieton aceasta ‘asigurare’ la traversare?

  45. Pentru zonele aglomerate am vazut ca exista un semafor pe care il pot comanda pietonii. Desi e zebra daca nu au trecut cele 5-8 min. rezervate autovehiculelor nu poti sa treci. Astfel cred ca s-ar reglementa mai corect traficul in beneficiul si siguranta tuturor. Pe de alta parte desi pare iluzoriu ar trebui puse indicatoare si pentru pietoni „Asigura-te numai asa poti traversa in siguranta”. In scoli in mass-media nu se pune accent pe preventia situatiilor posibil periculoase. Dece oare?

    • Perfect de acord.

      Iar in presa s-au facut campanii doar pt constientizarea soferilor. Nu ca ar fi rau, mai e loc de si mai mult, dar trebuie campanii si pt pietoni. In afara uneia adresata copiilor, sa nu se creada Power Puff si sa opreasca masini (asa, un fel de Madalina de mai sus), nu-mi amintesc o alta.

      Sa nu uitam de o „vedeta” de pe la noi care a omorat 3 oameni conducand si acum ne spune cum e cu morala. Deci nu va bazati ca ala care va omoara pe trecere va face puscarie: 2 ani cu suspendare si niste despagubiri de doi lei. Dar ii garantez oricui ca sanatatea si integritatea lui sunt mult mai importante.

  46. mie mi se pare o tampenie legea in romania.. prea multe sensuri giratorii, prea multe treceri de pietoni, prea multe semafoare, si in cel mai rau caz, acordarea prioritatii pietonilor si nu masinilor in orase care sunt din ce in ce mai aglomerate pe zi ce trece.
    locuiesc in atena de 6 ani, si nu am vazut macar o singura data pe cineva sa fie accidentat pe trecerea de pietoni, cu semafor sau fara, asta deoarece se tolereaza trecerea pe rosu de catre pietoni cu conditia sa te asiguri in prealabil, si din instinct te asiguri si cand ai verde-din cauza motociclistilor grabiti care nu apuca sa franeze pana la linia din fata treceri si mai sar de dupa vre-un camion cateodata- sau cand nu exista semafor.
    dar in general legi mai tolerante vor conduce spre o mai buna armonie in trafic, asta din cauza ca cei ce respecta legea la sange sunt in foarte mare contrast cu cei ce nu o respecta de loc, si mai exista si increzutii care trec pe trecere fara macar sa vada de vine o masina sau nu,, nu se gandesc ca soferul acela poate fi obosit, sau vreo urgenta mai speciala care nu il lasa sa reduca viteza la 25 km/h la fiecare 50 -100 m.

  47. Simplu și scurt pe 2, mă opream, sunam la 112, venea poliția împreuna cu mașina de la ridicări, și sănătate. Bine, tu ai observat că de fapt ăla era șoferul, abia după ce ai ajuns acasă. Însă dacă vedeai mai repede aia ar fi fost corect. Eu am pățit-o așa.. un jeep în față mea, a oprit fix în mijloc, pe bulevard circulat, coboară o pițipoancă și se duce spre Omniasig, lăsând mașina pe avarii. Deschid geamul, zicându-i să-și miște rabla, și iese un cioroi tare-n gură, trag pe dreapta și deschid ușa să ies la el, a văzut că-s mai „micuț” așa, și a bătut stânga împrejur. Evident am chemat un prieten de la circulație, și a venit în 5 min și pac amendă. A dracu ciori 🙂

  48. Eu sunt din categoria celor: am fost calcat de o masina pe trecerea de pietoni. Cu cativa ani in urma mergema spre munca si dupa ce am coborat din autobuz m-am dus spre trecerea de pietoni, strada era cu o banda pe fiecare sens de mers, am asteptat frumos la teecere pana cand un binevoitor a oprit sa imi acorde prioritate de trecere, era un camion si fiind ora de varf cand toata lumea merge la munca se facuse imediat coada in spatele lui am traversat prima jumatate din strada pe celalalt sens nu venea nici o masina, inaintez si ce sa vezi un smecher sa gandit sa depaseasca coloana oprita la trecere si sa intre pe contrasens cu o viteza destul de mare cand mi-am simtit ambele picioare sub rotile lui iar ca sa nu avansez din cauza inertiei mi- am pus mainile pe masina lui (noroc ca era ceva mai frig afara si aveam o geacha iar mainile obisnuiam sa le tib complet in manecile gecii) iar de la viteza masinii locul ubde m-am sprijinit cu geaca de masina lui pur si simplu se topise. Dar cu aceiasi viteza cu care trecuse peste picioarele mele cu acieasi viteza sa facut nevazut.

  49. Salut. Nu stiu daca ajungi pana aici cu cititu comentariilor, dar nu pot sa multumesc curcanilor pentru mai nimic. Sau prea putini dintre ei. In 90% din cazurile pe care le-am vazut, ei amendeaza doar pe cei cu masini mai modeste sau care nu is interlopi. Faptu ca pe majoritatea ii „arde” cand gresesc si pe cei care isi permit le da drumu nu ii deloc de respectat. De aceea s-a ajuns aici, ca nu isi prea fac meseria si lumea nu stie de frica. (de frica amenzilor ca nu astept sa dea cu bulanu cand cineva a gresit cu ceva). Deci nu, nu prea am de ce sa ii multumesc unui politist. Mai sunt foarte putini politisti cu spirit de cetatean in zilele noastre.
    Nu sunt din Cluj, la mine in oras aproape tot timpu sunt masini, bolide defapt, parcate langa trecere si nimic nu se intampla. NU o sa merg sa ii multumesc unui om atat de mizer care arunca amezi doar la oameni cu dacii sau masini sub 5000 euro. Aceeasi treaba o vad si in Cluj dealtfel, amenzile doar la care le convine sau la cei din alte judete, care poate nu au gresit cat altii.

  50. Eu personal as dori introducerea in codul rutier a unei reguli prin care pietonii care se angajeaza in trecere sa semnalizeze dorinta de a trece strada pe trecerea de pietoni printr-un semn sau gest precum ridicarea maini asemenea politistilor care opresc masini… sau ma rog ceva asemanator. Cred ca ar duce la prevenirea multor accidente pe trecerea de pietoni.

  51. Am auzit si la Radio Zu azi dimineata. 😀

  52. Am citit mai sus un comentariu unei doamne ,domnisoare ce o fi , care se crede vezi doamne ca ea are prioritate si trece cum vrea ea pe trecerea de pietoni (cretina) ca sa fiu finut, poi daca asa isi invata ea copiii sa mai stiu eu pe cine , tre sa fii palit rau , pai doamna sa iti fie clar ,inainte sa traversezi o strada semnalizata sau cum o fi ,te asiguri ,scurt ,sa poti aprecia daca poti tranversa in siguranta ,soferul poa sa aiba si 10km/h daca teo atins ,esti pe jos ,pt ce ,ca tu treci strada cu capu in pamant ca tu ai acces ,poate o mai ei si la fuga ,te mai bagi si cu 1 m pe la coltul trecerii …ca ce sa te duci pan dreptul ei , doar se trece perpendicular pe sosea,deci te asiguri .

  53. Toti participantii la trafic trebuie sa fie atenti. Regulile sunt pentru a preveni situatii dramatice, nimeni nu garanteaza ca daca le respecti nu se intampla nimic. Asa ca sa nu mai dam vina unii pe altii pentru ca toti suntem „in aceeasi oala”. Instructorul meu mi-a spus clar sa ma asigur la trecerea cu cale ferata chiar daca bariera este ridicata (daca cel care trebuia sa o lase jos a facut infarct?).

  54. domnule, eu fac asta ori de cate ori am ocazia. si cand ma amendeaza 🙂 serios!
    le zic mereu Ce bine ca sunteti pe strazi…

  55. Sunt de acord cu ceea ce spui, multumin-du-le politistilor pt. ceea ce fac atunci cand o fac bine. Eu locuiesc in cornetu, ilfov si va spun pe cuvant ca de cate ori trec pe langa un echipaj de politie in drum spre bucuresti,ii vad doar vorbind la telefon,intorc pe linie continua,chiar si dubla fiind, intoarcere pe trecerea de pietoni si ce credeti… se afla la volanul unei masini de polite care nu este in misiune, neavand semnalele acustice si sonore in functiune. Politisti care sa-si faca serviciul regulamentar nu prea gasesti, din pacate… concluzia trasa de mine este ca nu am cui si pt. ce sa multumesc

  56. Am găsit un calculator al distanței de frânare. La 50Km/h poți frâna în mai mult de 30m. Dacă e și ud, peste 40m. Chiar la 30Km/h, probabil nu poți opri în mai puțin de 15m. Depinde și de cauciucuri, ABS, poate fi mai rău de atât.

    În această distanță intră și timpul de reacție: durează destui metri de când apare pietonul pe trecere până când șoferul observă și apasă frâna. Dacă sare un pieton brusc pe trecere la 20m de mașină, probabil șoferul cu 50Km/h nu va putea opri în siguranța.

    http://www.auburn.nsw.gov.au/Explore/RoadSafety/RoadSafetyDocuments/calculator.html

    • pai cred ca foarte importante sunt cauciucurile! Depinde de model si calitate! Problema e ca daca esti in coloana depinzi si de ceilalti, ca altfel intra in tine : din cauza asta totdeauna imi stiu spatele la fel ca fata. Oricum sunt si camere care inregistreaza si spatele acum…

  57. Problema e cu cetatenii care nu au nici cel mai mic bun simt: sa semnalizeze , sa parcheze numai in locuri permise ( zici ca toti sunt handicapati si nu se pot deplasa pe picioarele lor…), sa dea prioritate si altora care ar putea elibera un loc de parcare sau o banda, sa pastreze viteza in trafic ( daca poti merge mai repede sau mai incet e alta discutie, problema e sa mentii viteza legala fara sa incurci pe altii), sa fie atenti la trafic ca prin manevrele lor sa fluidizeze traficul si sa nu il ingreuneze, etc.
    Tot acu vreo 2 zile intr-o seara destul de tarziu pe o straduta filtru de politie, m-a intrebat de acte dar… de fapt testau pt alcool. Cind am inteles motivul mi-a trecut „deranjul” ( ca ma grabeam), si nici pe WAZE nu i-am mai semnalat.
    Orice actiune care chiar imbunatateste siguranta in trafic trebuie incurajata si acceptata chiar daca nu avem timp. Atata timp cat ei nu vor mai sta ascunsi cu radarul si vor intreprinde actiuni care sa protejeze participantii la trafic isi vor recapata demnitatea. Sunt si sofer si pieton si nu uit aceasta nicicind: las loc pe trotuare sa treaca lumea, nu opresc masini doar de dragul prioritatii ( astept o ” fereastra” , orice oprire inseamna poluare in plus!), flasuiesc manelistii care arunca mizerii pe geam, etc

  58. Pentru @Madalina si ala cu fizica lui in care zicea ca poti sa opresti un TIR de 8 tone in 2 metri. Lista oficiala cu parametrii de franare din cadrul politiei rutiere.

    http://www.politiarutiera.ro/forum/showthread.php?1573-Distanta-de-franare-in-functie-de-viteza

  59. deci viteza decenta ajuta. daca aveai 80 km si te aflai la volanul unui bolid, altfel statea situatia si devenea o drama. asa e o simpla experienta.

  60. Oameni buni, este trecere de pietoni, reduci viteza. Simplu. Si pietonul ar fi cazul sa se asigure, mai ales in Bucuresti. Sunt pieton dar si sofer de peste 20 de ani. Am condus pe diferite continente. Nu e Bucurestiul singurul loc unde soferii au inebunit iar traficul e fara reguli insa ce se intampla in ultimii ani in capitala e durere. Pui piciorul pe trecere, masina este la 50 m si soferul nici nu se gandeste sa franeze, sau franeaza in ultimul moment cand te vede hotarat sa treci. Eu trec rapid, merg de felul meu mai rapid, nu stau cu nasul in telefon sau visez dar mi-am luat claxoane si „categorisiri” de numai, culmea pe trecere, cu asigurare si initial vehicole la distanta. Treci pe verde si iti sterge paltonul ca face dreapta si nu are rabdare sa treci si tu. Te vede clar pe trecere, ca are distanta iar tu esti in mijlocul drumului si franeaza de parca ar astepta sa te opresti tu sa il lasi sa treaca. Repet, nu e singurul loc unde au inebunit soferii, in Baku era sa ma spulbere la propriu unul la o trecere pe banda 3. Noroc ca am antrenament si desi banda 1 si 2 statea cuminte la trecere ,banda 3 era prea libera si nu am trecut pana nu m-am asigurat. Eram prima din grupul de pietoni, am spus ca merg mai rapid de fel. A venit unul, cu cel putin 80 Km pe ora , si mi-a sters pantofii de praf. Era si statie de autobuz si trecere de pietoni. Dar repet, sunt si sofer si m-am gandit ca daca vine cineva nu ma vede din cauze de masini oprite in coloana si vazusem ca traficul e cam fara reguli. In Londra am trecut eu aiurea, m-am asigurat invers 🙂 si mi-a salvat un pieton viata tragandu-ma de geaca inapoi pe trotuar. Si am ratat si eu un pieton milimetric, tot in Bucuresti, pe acelasi principoiu: eu sofer pe banda 2, masinile de pe 1 au oprit la trecere si eu m-am crezut Schumacher. Bietul pieton ..imi amintesc si acum privirea omului ala cand m-a vazut ratandul la mustata. Am tras pe dreapta, am mers la el si mai ca mi-am luat doi pumni in fata, da avea dreptate! Puteam lejer sa il omor. Norocul lui si al meu a fost ca am avut spatiu sa il ocolesc. Fusese clar geseala mea!

  61. Ca șofer, nu ma interesează la ce te gândești și unde te uiți când traversezi, atâta timp cât te-ai asigurat și nu te-ai aruncat pe trecere fredonând horoscopul (care spune ca azi vei avea un mare noroc), doar pentru ca e trecere de pietoni.
    La modul haios as putea spune că drumul este al mașinilor. Nu ar exista treceri de pietoni dacă nu ar fi un drum dedicat autovehiculelor. Ori ba!?
    Ca pieton, mă uit bine ce șanse am…înainte să mă angajez în traversare. Eu știu ca mașina cântărește cel puțin o tonă și nu se compara distanța de frânare cu un pas mai încordat care oprește pietonul pentru a se asigura.
    Oricum e un haos…care mai de care mai calare pe trecere cu mașina…la modul „parcat”. Dacă ii claxonezi, tot ei fac gât.

  62. Niciodata n-am inteles ce magnet ii atrage pe unii sa parcheze sau sa opreasca ca sa lase un pasager, fix in fata trecerilor de pietoni, si nu, sa zicem, la 10 metri inainte, sau si mai bine dupa, desi nici asta nu e legal, dar cel putin nu e atat de periculos. Sunt prea multi pe lumea asta care nu reusesc sa anticipeze rezultatul actiunilor lor, si, din nefericire, multi au, nu stiu prin ce minune (a se citi spaga), permise auto.

    Defectul asta de comportament poarta un nume simplu: prostie.

  63. Atractiva postarea, interesanta. Mai interesante comentariile tuturor as spune, cu bun simt, bazate pe cunoasterea legii unele, altele pe baza celor sapte ani de acasa. M-am gandit sa imi exprim si eu parerea aici, legat de trecerile de pietoni semnalizate doar prin semnul Trecere de pietoni. Am luat permisul im 1986, dupa o serie de examene de admitere in scoala de soferi, absolvire a scolii, urmate de examenul cu Militia. In timpul scolii am luat cursuri de legislatie, mecanica, prim ajutor etc. Dupa cate imi amintesc, la vederea semnului de Trecere de pietoni, soferul trebuie sa reduca viteza pana la evitarea oricarui pericol, iar daca „sesizeaza” intentia unei persoane de a traversa trebuie sa opreasca. Pietonul care intentioneaza sa traverseze trebuie sa se asigure uitandu-se in stanga si in dreapta, ca poate trversa in siguranta. Toate astea erau oarecum posibile atunci, cand nu erau atatea masini, masinile nu erau asa puternice si rapide, exista educatie civica in sensul asta inca de la gradinita. Exista chiar si o emisiune la tv in fiecare duminica. Eu personal cred ca in ziua de azi trecerea de pietoni semnalizata doar prin semn nu isi mai are rostul, nu este eficienta. Este o capcana atat pentru pieton cat si pentru sofer, atata timp cat regulamentul e ambiguu, si se bazeaza mai mult pe bunul simt al amandorura, iar semnalizarea prin acele semne mici, invizibile uneori, ii poate aduce pe acestia in situatii dramatice. Toate intersectiile ar trebui semaforizate, iar trecerile de pietoni intre intersectii ar trebui desfiintate, inlocuite cu pasaje pietonale, ori gasite solutii. Educatia nu e suficienta in orasele mari, trebuie o mai buna organizare a traficului si o mai buna aplicare a legii. Tot respectul pentru agentii care dirijeaza traficul si ajuta la fluidizarea acestuia, fie ploaie ,ninsoare, arsita, vant, oriunde se afla pe acest pamant. I love these guys!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.